Vot negativ în Consiliul Judeţean pentru referendumul pe regionalizare iniţiat de UDMR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii judeţeni au respins, cu 22 de voturi împotrivă şi doar şapte pentru, proiectul de hotărâre depus de consilierul UDMR Szilagyi Robert în numele celor peste 13.000 de sălăjeni care au semnat pentru organizarea unui referendum de consultare a populaţiei judeţului în legătură cu regionalizarea.

Votul a avut loc în cadrul şedinţei ordinare din luna noiembrie, ce s-a desfăşurat azi. Consilierul judeţean Szilagyi Robert le-a spus colegilor, înainte de vot, de ar trebui să fie de acord cu iniţiativa UDMR. „Este clar că prin înfiinţarea regiunilor administrative atribuţiile Consiliului Judeţean şi ale Consiliilor Locale vor fi diminuate. Este clar şi că, dacă se face o astfel de regionalizare administrativă, în câţiva ani nu va fi nevoie de Consiliul Judeţean, dar nu va fi nevoie nici de Sălaj. Aşa că fac apel la colegii mei care cred că judeţul Sălaj trebuie să rămână, trebuie să existe, care cred că regiunile de dezvoltare trebuie regândite, să susţină acest proiect de hotărâre”, a declarat el.


Preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc, susţine, însă, că, în opinia sa, demersul este şi prematur şi inoportun. „Este prematur pentru că, dacă se dorea consultarea populaţiei cu privire la reorganizarea administrativă a ţării, trebuia să se aştepte până după modificarea Constituţiei. Este inoportun, pentru că propune o formă de organizare, „regiunile de dezvoltare economică”, inexistentă în acest moment”, a declarat el, tot înainte de vot.


Proiectul de hotărâre a fost supus la vot deşi primise aviz negativ atât din partea secretarului judeţului, cât şi a Direcţiei Juridice şi a comisiei de specialitate. Votul a fost unul negativ: 22 dintre cei 29 de consilieri prezenţi au votat împotriva proiectului, doar şapte - membri UDMR - votând în favoarea proiectului.

 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite