Sportiva din România care predă educaţie fizică în China. „Într-un an copiii învaţă nouă sporturi“
0
Medaliată la campionate naţionale şi internaţionale de tenis de masă, Boglárka Demeter este cadru didactic la o şcoală privată din Shanghai, acolo unde predă educaţia fizică elevilor chinezi.
Zălăuanca Boglárka Demeter a început să practice tenisul de masă când era doar o şcolăriţă. Împlinise 6 ani, când mama a întrebat-o dacă ar vrea să înveţe tainele acestui sport, iar Boglarka i-a răspus afirmativ fără să stea pe gânduri, cu atât mai mult cu cât tenisul de masă este o tradiţie în familia, bunicul său fiind antrenor. În aceeaşi zi, cu mama de mână, tânăra a păşit pentru prima dată în sala de tenis de masă de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău. De atunci, acest sport a devenit parte din viaţa ei, chiar şi în weekenduri şi vacanţei. "Când alţi copii mergeau la ţară, la bunici, eu mergeam la antrenamente", spune ea.
În sala de antrenamente şi-a descoperit o a doua familie: "Am avut o echipa foarte bună şi omogenă, încă de la început. Atât eu, cât şi colegele mele am practicat tenisul de masă cel puţin până la terminarea liceului". An de an, împreună cu echipa sau la dublu, a urcat pe podiumul competiţiilor naţionale şi internaţionale.
După terminarea studiilor masterale şi revenită în oraşul natal, Boglarka a devenit profesoară de tenis de masă la clubul care a format-o, împlinindu-şi, astfel, o mai veche dorinţă, aceea de a antrena copii. Concomitent, a lucrat ca profesoară de educaţie fizică şi sport la Liceul Reformat "Wesselenyi" din Zalau.
Cadru didactic la o şcoală internaţională
Dornică de experienţe noi, în vara lui 2017, sportiva s-a mutat în China, în Shanghai - acolo unde lucrau mătuşa şi unchiul ei, pentru a-şi continua cariera didactică. Regulile care să îţi permită să predai în această ţară sunt extrem de stricte, mai ales pentru candidaţii a căror limbă maternă nu este engleză, astfel că pentru a deveni profesor a trebuit să treacă printr-o adevărată aventură, cu numeroase interviuri şi un dosar stufos pentru viză. În prezent, predă educaţie fizică şi sport la ciclul primar la Kang Chiao International School, o şcoala renumită, de origine taiwaneză, în continuă extindere şi la mare căutare printre părinţi.
Am întrebat-o pe zălăuancă în ce măsură diferă sistemul de învăţământ din China de cel din România. "Diferenţe sunt, la fel cum există în România între şcolile private internaţionale şi cele de stat; însă, din punctul meu de vedere, scopul final în cea ce priveşte educaţia fizică în scoli, este acelaşi. Aici, în China, fiind o şcoală privată, resursele financiare nu sunt un impediment. Astfel, cu cât avem la îndemână mai multe echipamente pentru diferite sporturi, cu atât este mai probabil ca fiecare copil să îndrăgească cel puţin o disciplină, pentru care va veni cu drag la ore. Într-un an şcolar, copiii învaţă nouă sporturi diferite, acest lucru însemnând un joc sportiv pe lună. În fiecare săptămână au două ore de educaţie fizică".
Aventura chinezească i-a adus numeroase oportunităţi şi experienţe pe care nu şi-a imaginat că le va trăi vreodată. A avut, astfel, ocazia de a călători pe continentul asiatic, de a cunoaşte oameni din diferite părţi ale lumii, dar şi de a face parte dintr-un grup pentru schimb de experinţă într-o şcoală din Taiwan. De altfel, weekendurile şi le petrece vizitând oraşele din jur, având în vedere că transportul cu trenul este extrem de rapid.
Limba chineză, o provocare
Adaptarea a fost uşoară şi rapidă, inclusiv în ceea ce priveşte mâncarea chinezească, una exotică, plină de culoare, dar şi gustosă. "Aş spune că oamenii îşi creează propria imagine despre mâncarea "ciudată" din China sau, mai general, din Asia. M-am obişnuit foarte repede cu mâncarea chinezească, iar când vine vorba de orez gătit cu legume, pot spune că nu este mare diferenţă între cum îl gătesc ei şi cum îl facem în România. Legumele fierte sau la aburi nu lipsesc niciodată, nici sosul de soia, tofu ori ceaiurile". Recunoaşte, însă, că a gustat şi din preparatele asiatice considerate ciudate, unul dintre acestea fiind scorpion prăjit.
Limba, însă, continuă să îi dea bătăi de cap: "Am avut mai multe tentative să o învăţ; m-am apucat pe cont propriu, o perioadă am avut şi profesoară, dar până la urmă am renunţat. Înţeleg mai mult decât pot să o vorbesc, dar nu am niciun regret legat de asta".
Anterior pandemiei obişnuia să vină acasă, în România, de două ori pe an: în februarie, de Anul Chinezesc, când stătea în jur de 10 zile, şi în vacanţa de vară, circa 5-6 săptămâni. "Familia şi prietenii îmi lipsesc cel mai mult. Ori de câte ori reuşesc să merg acasă mereu este o reală plăcere, o perioadă în care îmi reîncarc bateriile".
Se încarcă comentariile...
