PNL Sălaj începe "curăţenia" în organizaţie
0Conducerea organizaţiei judeţene Sălaj a Partidului Naţional Liberal a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că urmează o perioadă de evaluări ale organizaţiilor locale, la finalul cărora sunt prognozate "schimbări".
Anunţul a fost făcut chiar de către preşedintele organizaţiei, Radu Căpîlnaşiu, care a precizat că evaluarea fiecărei organizaţii locale în parte se face în baza rezultatelor de la alegerile locale şi parlamentare. "Vom încerca să călcăm fiecare organizaţie locală şi vom începe cu acele comune în care nu avem organizaţii locale, pentru că nu s-a reuşit încropirea unui număr de minimum 15 membri, aşa cum cere statutul. Şi mă refer aici în special la comune în care majoritari sunt etnicii români şi doar dintr-o slabă reprezentare a PNL în teritoriu nu s-a reuşit constituirea organizaţiilor", a punctat liderul liberal, apreciind că, la nivelul judeţului, există mai bine de 10 comune în care PNL nu este reprezentat de o organizaţie locală. Un exemplu de comună majoritar românească unde PNL nu are organizaţie este, potrivit lui Căpîlnaşiu, comuna Rus.
Evaluarea anunţată de conducerea PNL Sălaj va urmări şi măsura în care membrii organizaţiilor locale, acolo unde acestea există, s-au achitat de sarciniile de partid în campaniile electorale. "În anumite situaţii se va trece la schimbări, la retragerea sprijinului politic în cazul unor consilieri locali, chiar a unui viceprimar", a avertizat Căpîlnaşiu. El a dat, şi în acest caz, un exemplu, fiind vorba despre cel al viceprimarului comunei Marca, Vasile Florian Pop, care nu s-a implicat conform aşteptărilor în campania electorală. "Ce este şi mai grav este că aveam candidat acolo, pentru primărie, chiar de la PNL", a adăugat preşedintele liberal.