FOTO A fost inaugurat cel mai mare centru social din Transilvania. Preotul care l-a construit a primit cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei
0Centrul Social „Sfântul Gheorghe” din Românaşi a fost inaugurat sâmbătă, 23 mai, în prezenţa a sute de invitaţi. Centrul aparţine Parohiei Ordodoxe Românaşi şi a fost construit de părintele Gheorghe Gherman din donaţii şi sponsorizări însumând 12.000.000 de lei.
La evenimentul de inaugurare oficială a centrului au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, oficialătăţi din judeţele Cluj şi Sălaj, precum şi câteva sute de invitaţi. A fost ocazia cu care mitropolitul Clujului i-a acordat părintelui Gheorghe Gherman, cel care a avut iniţiativa construirii centrului, distincţia Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincţie bisericească a Mitropoliei.
Centrul social, care este cel mai mare de acest fel din Transilvania, va începe să funcţioneze, efectiv, din luna iunie. Reamintim că el a fost construit prin străduinţa preotului paroh din Românaşi aproape exclusiv din donaţii şi sponsorizări de la credincioşi. Jumătate din suma cheltuită cu construcţia şi dotarea centrului, estimată la 12.000.000 de lei (adică 120 de miliarde de lei vechi) a fost donată de patronii a două firme din Transilvania care - atipic pentru ţara noastră! - au ţinut să îşi păstreze anonimatul.
Centrul se află în proprietatea Parohiei Ortodoxe Românaşi şi va fi condus de un consiliu director, prezidat de părintele Gherman. Activitatea centrului va fi gestionată de Asociaţia Filantropia Largiana (Largiana era, în perioada stăpânirii romane, numele localităţii Românaşi), al cărei preşedinte este preotul Gabriel Gârdan.
Suprafaţa totală a edificiului este de 3.470 mp şi include un Centru destinat vârstnicilor, cu o capacitate medie de 50 de locuri, un centru de zi destinat copiilor din familii defavorizate, cu o capacitate medie de 30 de locuri şi un Centru de tip rezidenţial destinat copiilor aflaţi în sistemul de protecţie al DGASPC Sălaj, cu o capacitate medie 30 de locuri. În cadrul centrului de zi pentru copii, elevii din clasele primare de la Şcoala Gimnazială din Românaşi vor fi aduşi cu microbusul şi vor servi masa de prânz, se vor odihni, după care vor avea program de învăţat. Efectuarea temelor va fi urmată de diferite activităţi recreative. Seara vor lua cina, după care vor fi duşi acasă. Centrul de tip rezidenţial pentru copii va găzdui 30 de copii aflaţi în sistemul de protecţie al DGASPC Sălaj. Şcolarizarea acestora se va face la Şcoala Gimnazială din Românaşi. Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice, are o capacitate de 50 de locuri, iar beneficiarii vor avea numeroase facilităţi. Camerele sunt dotate cu unul sau două paturi, au fost amenajate camere pentru acordarea de asistenţă medicală, o sală de gimnastică sportivă recuperatorie, o bibliotecă, diferite ateliere ocupaţionale, precum şi o capelă pentru efectuarea serviciilor religioase.Problema asigurărării hranei pentru beneficiari va fi rezolvată prin înfiinţarea unei microferme.
Vă mai recomandăm: