FOTO Cascadorie scoasă din Cartea Recordurilor din cauza pericolului, reeditată la Zalău
0Un tunel de foc lung de cel puţin 80 de metri, prin care să treacă o maşină condusă de reputatul cascador Marian Chirvase şi avându-l pe capotă pe cascadorul zălăuan Cristian Macai. Este proiectul la care lucrează cei doi cascadori, urmând să fie pus în aplicare, cel mai probabil, în luna mai.
Marian Chirvase este singurul cascador din lume care a reuşit să execute această cascadorie. Se întâmpla în 1994, la studiourile din Buftea, în prezenţa maestrului Sergiu Nicolaescu, pentru ale cărui filme a executat majoritatea cascadoriilor în care erau implicate maşini. Distanţa parcursă atunci de cascador, prin tunelul de foc lat doar atât cât să încapă o maşină, a fost de 30 de metri. Jurnaliştii care au relatat evenimentul au scris, la acea vreme, că ”Marian era îmbracat de stradă, fără vreun costum de protecţie. Maşina, un Nissan Sunny, avea rezervorul aproape plin. Tunelul căruia trebuia să i se dea foc era construit din lemn, paie şi pânză îmbibată în benzină.(...) Marian a trecut prin tunelul focului, aparent fără probleme. Uluitor, s-a şi întors. Cuprins de frenezia succesului, a intrat şi a treia oară. Dar a ieşit în marşarier. Tunelul se prăbuşea”.
”Era de Sfântul Ion, la Buftea. Maestrul Sergiu Nicolaescu s-a ocupat de coordonare însă, pentru care era foarte periculoasă, a refuzat să-mi dea semnalul de plecare. A trebuit să facă asta un coleg, Paul Fister”, îşi aminteşte cascadorul.
După cascadoria făcută în premieră mondială la Buftea, Marian Chirvase a făcut demersurile pentru a intra în Guinness Book of Records, însă oficialii de la Londra i-au refuzat cererea pe motiv că au scos Tunelul de Foc din Cartea Recordurilor, fiind prea periculos. ”Cu regret vă informăm că Tunelul de Foc a fost retras din Cartea Recordurilor din cauza pericolului pe care îl implică" - suna răspunsul trimis de publicaţia britanică.
Acum, cascadorul se gândeşte să repete isprava din 1994 şi să şi pluseze: ”Distanţa va fi acum mai mare, de cel puţin 80 - 100 de metri”, ne-a explicat, prin telefon, el.
Provocarea reeditării Tunelului de Foc a venit din partea unui alt împătimit de adrenalină, cascadorul zălăuan Cristian Macai. ”L-am sunat şi a fost mai mult decât de acord să facem tunelul. A fost încântat”, povesteşte Macai despre momentul în care dorinţa de a face o astfel de cascadorie - şi încă la Zalău - a devenit, dintr-o dată, plan. Din acel moment, cei doi colaborează pentru a pune la punct detaliile. ”Sigur, voi veni în ţară (din Germania, unde se află acum - n.a.), pentru a face pregătirile necesare, dar mai întâi trebuie să facem rost de banii pe care îi implică realizarea tunelului şi a întregii cascadorii. Este vorba despre 8.000 - 10.000 de euro”, explică Marian Chirvase, fără a-şi ascunde amărăciunea că, în România, cascadorii sunt marginalizaţi şi că riscul la care se expun nu este, nici pe de parte, recompensat material.
Cristian Macai spune că locul la care s-a gândit pentru realizarea cascadoriei este Bulevardul Mihai Viteazu. ”Plecarea s-ar da de la intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu iar finalul ar fi către Galeriile Meseş. Şi vrem să facem şi câteva demonstraţii, pentru a avea un show de două ore”, spune cascadorul zălăuan. Încă nu a fost stabilită data exactă a evenimentului (pentru că ţine şi de găsirea sponsorilor), însă optim ar fi - susţin cascadorii - la începutul lunii mai.
Cine este Marian Chirvase
În vârstă de 57 de ani, Marian Chirvase este unul dintre cei mai experimentaţi cascadori români. A jucat în nenumărate filme (Ambasadori, căutăm Patrie (2003), Marfa şi banii (2001), Omul zilei (1997), Căruţa cu mere (1983)) şi a fost cascador sau cascador coordonator pentru altele (Legiunea străină - 2008, Aripile întunericului - 2004, Asfalt tango - 1996, Misterele Bucurestilor -1983). A lucrat cu regizori celebri din ţară şi din străinătate. Cel mai aproape de sufletul său a fost regretatul Sergiu Nicolaescu.
Cine este Cristian Macai
Singurul scafandru profesionist din Sălaj, Cristian Macai se poate lăuda că a trăit periculos aproape de când se ştie. Are în spate 14 de ani de lupte libere, armata a făcut-o la paraşutişti, după care a făcut şi trei ani de şcoală de scafandri, plus cursuri de cascadorie cu unii dintre cei mai buni profesionişti din ţară, acoperind mai toată gama de senzaţii tari ce pot fi încercate într-o viaţă. Dacă paraşutismul şi cascadoria sunt mai degrabă o pasiune, de scufundările în adâncuri a încercat să facă o profesie, lucrând ca scafandru, timp de cinci ani, la o firmă de pe litoral. Experienţa ca şi scafandru şi-o foloseşte, din 2006 încoace, la recuperarea trupurilor victimelor apelor. Mai exact, el lucrează ca şi comandant de echipaj la descarcerare în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, fiind singurul din unitate care are pregătire ca şi scafandru.