Fostul director al DSVSA Sălaj, condamnat definitiv pentru conflict de interese

Fostul director al DSVSA Sălaj, condamnat definitiv pentru conflict de interese

Mircea Martin a fost suspendat din funcţie FOTO Adevărul

Fostul director a fost găsit vinovat de conflict de interese în formă continuată, după ce a încheiat şi ordonanţat 21 de poliţe de asigurare prin care firma soţiei şi a socrului său au încasat comisioane în valoare de câteva mii de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au pronunţat o soluţie definitivă în dosarul în care Mircea Martin, fostul director al DSVSA Sălaj, este acuzat de conflict de interese. Instanţa a admis apelul acestuia împotriva sentinţei penale din luna aprilie 2017 a Judecătoriei Zalău, şi l-a condamnat pe Martin la un an şi şase luni de închisoare pentru conflict de interese în formă continuată, cu suspendarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Judecătorii zălăuani stabiliseră un termen de încercare de trei ani şi şase luni.

Pe durata termenului de supraveghere, fostul director trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. “În baza art. 90 alin. 1 Cod Penal constată că inculpatul nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare”, se mai arată în minuta instanţei. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Mircea Martin a fost trimis în judecată în luna martie a anului trecut, procurorii acuzându-l că în perioada 2010-2012, în calitate de funcţionar public al DSVSA Sălaj, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încheiat şi a ordonanţat plata primelor de asigurare aferente pentru 32 de poliţe de asigurare, încheiate la Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA. În acest fel, firma Mirvalmar SRL, deţinută de soţia şi socrul lui, a încasat 11.423,39 de lei. Magistraţii au decis să în condamne pe Martin pentru doar 21 dintre poliţe, considerând că doar acestea întrunesc elemenetele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese.

Procesul administrativ s-a soluţionat în primă instanţă la Curtea de Apel, în luna iunie, reclamantul având încă o cale de atac, recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mai puteţi citi:

Primar penal, demis de prefect. Edilul are o condamnare pentru conflict de interese

Primar condamnat pentru luare de mită. Instanţa l-a trimis să îşi spele păcatele la biserică

citeste totul despre: