Cum o urmărea Securitatea pe Cornelia, sora lui Iuliu Maniu
0
Născută în 1876, Cornelia Maniu, sora mai mică a marelui om politic Iuliu Maniu, călugărită sub numele de Cecilia, face parte din galeria mişcării feministe sălăjene a generaţiei Marii Uniri.
La Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918, ea a participat ca delegat ales din partea Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, unde îndeplinea de mai mulţi ani funcţia de casieră. S-a numărat, astfel, printre cei 1.228 de de delegaţi aleşi din întreaga Transilvanie, care au votat Unirea cu România, alături de fraţii săi Iuliu şi Cassiu. După realizarea Marii Uniri, Cornelia Maniu a continuat munca sa pe tărâm cultural şi caritabil, având grijă, în acelaşi timp, de bătrâneţele mamei sale.
După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, împreună cu familia Coposu, se refugiază la Blaj, pentru ca după război, să se reîntoarcă la Bădăcin, unde a locuit până în martie 1951, când comuniştii au dat-o afară din casă.
"Iuliu drag, Scumpul meu frăţior..."
Istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, a descoperit în arhiva CNSASA, în copie, două scrisori pe care Cornelia Maniu le-a trimis fratelui său, Iuliu, pe când acesta se afla în închisoarea de la Galaţi. "La destinatar, l-a trecut pe directorul închisorii. Din păcate, din documentele existente la dosar nu rezultă dacă aceste scrisori şi pachetele cu alimente despre care se vorbeşte în ele au ajuns la Iuliu Maniu. Totuşi, cred că directorul închisorii din Galaţi avea un minim de respect faţă de Iuliu Maniu, fost prim ministru şi lider al opoziţiei democratice din România. Ca dovadă, scrisorile care îi sunt adresate lui, personal", susţine istoricul sălăjean.
În prima, datată 25 martie 1949, îi scria: "Iuliu drag, Scumpul meu frăţior/De când Părintele de aici a trebuit să-şi părăsească parohia, nu mai avem – durere – serviciu divin în «Orator». Suplinesc acest ajun sufletesc cu o hrană, care ne recompensează întrucâtva pentru, darul mare ceresc, ce-l aveam în trecut – rugăciuni mai asidui – dacă se poate – pentru toţi iubiţii noştri din familie, în primul loc pentru Tine, scump şi drag fratele meu. Mai ales în zile de astea mari, cum este pentru mine şi cea de azi, aniversarea profesiunii mele şi mai cu ardoare – dacă se poate – rog pe Măicuţa Sfântă şi pe întreg soborul ei de Sfinţi şi Îngeri, să te aibă în paza lor, să mi Te ţină în viaţă cu sănătate şi cu viguroasă rezistenţă întru necazuri şi greutăţi.
Cu gândul tot la Tine, te îmbrăţişez şi sărut cu nespus dor şi drag.
A ta mult iubitoare soră, Cornelia
sora M. Cecilia de Faţă Sfântă
Oare primeşti regulat scrisorile mele? Te rog să-mi scrii".
Adresă de la Securitate FOTO: arhiva Marin Pop
Beneficiind de un "expres ocazional", după cum se exprimă Cornelia Maniu, aceasta trimite o nouă scrisoare fratelui său, chiar a doua zi, 26 martie 1949, adresată tot directorului Penitenciarului Central Galaţi:
"Iuliu drag, Scumpul meu frăţior,/Îţi scriu în grabă, ni se îmbie ocazie şi o să trimit la poştă momentan. Te rog scrie-mi dacă-i voie, momentan ce dorinţă ai pentru pachetul din Aprilie – Paşti, să-l pot trimite la timp. Cu câtă bucurie ne ocupăm de el, câtă mângâiere îmi face că măcar atât să foloseşti, din avutul tău. Mi-ar plăcea să ştiu dacă îţi sosesc oare regulat şi scrisorile ce le trimit simplu francat? Căci asta mi-ar fi scopul, ca zi de zi să-ţi pot suna la uşă, să-ţi pot zice «Lăudat să fie Isus» – «Bună Dimineaţa» – «Cum ai dormit, scump frăţior?» – «Cum te simţeşti azi? Cu ce îţi petreci zilele? Ai ceva lectură distractivă? Primeşti ziarele?»
Nu am putut afla nimic până acum, că ce este programul zilei acolo. N-are a face, numai sănătos să fii. Pentru aceasta o rog neîntrerupt pe Măicuţa Sfântă, Făcătoare de minuni de la Dealul Ţarinei şi pe scumpul meu Mare Patron ceresc Sfântul Iosif, în a cărui cinstire ne rugăm în mod deosebit în decursul lunei Martie. Ţi-am mai amintit într-una din scrisorile mele, oare făcut-ai şi Tu, Dragă, asemenea? Mult m-aş bucura, să-ţi fi adus aminte. Devoţiunea în onoarea Sfântului Iosif se poate face şi începe orişicând. Încheiu, că se grăbeşte «expresul» nostru ocazional.
Te îmbrăţişez şi sărut cu drag şi dor nespus,
Cornelia,
sora M. Cecilia”
Scrisori interceptate de Securitate
Ambele epistole au ajuns în posesia organelor de securitate din Şimleu, menţionează Marin Pop, astfel că, în 29 martie 1949, locotenentul Bihari Emeric trimitea copia scrisorilor către Securitatea din Zalău. Alarmată de primirea acestor informaţii, două zile mai târziu, Securitatea sălăjeană transmitea Biroului Securităţii din Şimleu, o adresă prin care cerea luarea de "serioase măsuri de investigare, pentru a afla cine a fost persoana de legătură, denumită în scrisoarea Ceciliei Maniu ca «expressul nostru ocazional», care a dus scrisoarea". După încă două zile, în urma unui ordin venit de la Oradea, conducerea securităţii sălăjene înaintează o nouă adresă biroului din Şimleu, prin care cere supravegherea strictă a Corneliei Maniu: „La raportul Dvs. Nr. 1/850 din 2 Aprilie 1949, şi în conformitate cu ordinul DRSP (Direcţia Regională a Securităţii Poporului – n.n.) Oradea Nr. 11/33511 din 10 Decembrie 1949, cu privire la numita Cecilia Maniu,
Vă rugăm să binevoiţi a dispune măsuri de ţinere în supraveghere a numitei Cornelia Cecilia Maniu, cu ultimul domiciliu în comuna Bădăcin.
Se va căuta a se stabili pe cale informativă:
- care este activitatea susnumitei în prezent şi cum se manifestă,
- ce legături are?
- dacă corespondează prin cineva şi prin cine,
- dacă întreprinde acţiuni de ajutorare a fratelui sau a celorlalţi fruntaşi naţional ţărănişti aflaţi arestaţi.
Rezultatele obţinute vor fi raportate în termen de 10 zile, împreună cu fişa biografică şi fotografia susnumitei".
În răspunsul expediat la mijlocul lunii decembrie 1949, Biroul din Şimleu informa că "ceea ce priveşte corespondenţa mai înainte în luna Martie după cum am raportat i-a scris fratelui său Iuliu Maniu prin directorul penitenciarului, de atunci nu deţinem informaţii dacă a primit răspuns sau s-a sistat corespondenţa".
Adresă de la Securitate FOTO: arhiva Marin Pop
A refuzat să îndeplinească planul de însămânţări
Sora lui Sfinxului de la Bădăcin continuă să se afle sub lupa Securităţii şi în anul următor. Istoricul sălăjean precizează că într-o adresă din 13 ianuarie 1950, Serviciul Judeţean al Securităţii Sălaj cerea Biroului din Şimleu să raporteze bilunar constatările supravegherii Corneliei Maniu, interesându-i, "în special legătura precum şi activitatea ce eventual o desfăşoară pe linia acţiunii de ajutorare a elementelor maniste închise şi dispărute".
Concluziile activităţii de supraveghere nu sunt, însă, spectaculoase, dovadă stând un document din 12 februarie 1950, în care Securitatea şimleuană raporta superiorilor că din luna martie 1949 Cornelia Maniu nu mai primea corespondenţă de la fratele ei, Iuliu, şi că nu mai trimitea pachete lunare "cum trimitea înainte". De asemenea, anunţa că a fost recrutat "un informator de suprafaţă, însă nu am putut stabili dacă susnumita ar desfăşura vre-o activitate pe linia elementelor PNŢ-iste închise sau dispărute".
Adresă de la Securitate FOTO: arhiva Marin Pop
Într-un alt raport, se arăta că sora lui Iuliu Maniu "a refuzat categoric ca să îndeplinească planul de însămânţări de primăvară şi de predarea cotelor de porumb unde mai are restanţă de 2500 kg. Se motivează că ea nu poate însămânţa deoarece nu are seminţele necesare. În luna martie a fost condamnată pentru sabotaj cu amendă de lei 50.000. După cum s-a exprimat, intenţionează să facă demersuri pentru a-şi preda pământul statului".
Adresă de la Securitate FOTO: arhiva Marin Pop
Doi informatori raportau fiecare mişcare
Potrivit istoricului, întrucât avea o vârstă înaintată (74 de ani) şi fiind supusă la cotele obligatorii imposibil de realizat, Cornelia Maniu făcuse o cerere către Secţia Agricolă a Sfatului Popular Judeţean, în care sublinia că donează statului comunist majoritatea proprietăţilor. "Cererea nu i-a fost aprobată, dar Securitatea nu s-a rezumat la supravegherea strictă şi amendarea Corneliei Maniu, ci a cerut trimiterea ei în judecată", menţionează Marin Pop.
O nouă adresă ajunsă la Biroul din Şimleu le solicită celor de acolo, să ia "măsuri de recrutarea unui informator în anturajul ei cât mai urgent". Rezultatele sunt comunicate la judeţ o lună şi jumătate mai târziu, organele de securitate raportândă că au recrutat "doi informatori de suprafaţă din comuna respectivă care supraveghează activitatea şi legăturile ei" şi că din "anturajul ei" nu au reuşit să recruteze "informatori de adâncime". Promiteau, însă, că "în săptămâna viitoare vom trece la recrutarea factorului poştal", care urma să le dea "relaţii mai complete în legătură cu primirea corespondenţei".
În privinţa legăturilor cu fratele său, anunţau că au intrat în posesia unor informaţii conform cărora "pe la sfârşitul lunei Mai ar fi primit ceva poştă de la Galaţi de la o persoană civilă", dar că informaţia nu era "încă verificată". Despre Cornelia Maniu spuneau că "se plânge mereu că nu-şi poate face sarcinile faţă de îndatoririle care le are în gospodărie şi nu este capabil(ă) ca să plătească impozitul. A recurs la ajutorul ţăranilor din comună ca să-i muncească gratuit".
Factor poştal transformat în informator
În 18 iulie 1950, Serviciul de Securitate Sălaj trimitea o adresă Direcţiei Regionale de Securitate Oradea, în care raporta că în perioada 19 iunie-18 iulie 1950, Cornelia Maniu nu a primit corespondenţă de la fratele său şi nici nu i-a mai trimis scrisori sau pachete cu alimente, că era ajutată gratuit la munca câmpului de câţiva ţărani din Bădăcin.
Securitatea a reuşit să-l racoleze ca informator pe factorul poştal, mai spune cercetătorul ştiinţific, lucru confirmat de o altă adresă descoperită în arhivele CNSAS, în care Biroul securităţii din Şimleu informa Serviciului Judeţean: "În cursul acestei luni numita nu a primit nici o scrisoare de la Galaţi, după cum ne-a informat informatorul nostru care este recrutat chiar factorul poştal, ci ne-a informat că la data de 23 Martie numita a trimis două pachete la fratele ei Maniu la Penitenciar care a fost refuzate şi trimise înapoi unul la data de 21 Aprilie şi celălalt la data de 23 Aprilie anul 1950, alte scrisori nu a primit şi nici nu a trimis, supravegherea continuă mai departe".
Un raport datat 14 noiembrie 1951 evidenţiază că în luna martie a aceluiaşi an, Cornelia Maniu a fost dată afară din casa familiei de la Bădăcin, stabilindu-se în Şimleu, la verişoara ei, Cornelia Erdely. "Sublocotenentul menţionează că «avut o singură dorinţă ca aceia de a i se da voie şi de aici înainte pentru a veni la mormintele care se găsesc în cadrul acelei moşii pentru a depune rugăciuni şi flori». În nemernicia lor, comuniştii atei nu au respectat nici această ultimă dorinţă a Corneliei Maniu, sublocotenentul menţionând că la sfârşitul lunii octombrie, de Ziua tuturor morţilor, Cornelia Maniu a dorit să viziteze mormintele, «însă nu i s-a admis de a mai pune piciorul pe această moşie din oficiu»", mai spune Marin Pop.
Amendată pentru sabotaj
Sora lui Maniu nu a scăpat de teroarea comunistă nici după ce s-a stabilit la verişoara ei. În mai 1951, a fost amendată de către organele de Miliţie cu 20.000 lei, "pe motivul că a sabotat muncile agricole încă înainte de a părăsi moşia respectivă".
După cum subliniază şi raportorul, nici Cornelia, nici verişoara ei "nu aveau pe atunci nici un venit bănesc". Ca urmare, pentru că exista pericolul de a fi arestată şi închisă pentru sabotaj, s-a adresat fruntaşilor naţional-ţărănişti şi prietenilor din Şimleu. În urma unei acţiuni de strângere de fonduri, s-au adunat 25.000 lei, din care a reuşit să îşi plătească amenda.
Trei luni mai târziu, o nouă amendă, de această dată pentru "nedeclararea locuinţei", pe care o achită cu ajutorul nepoatelor sale.
Familia Maniu şi Coposu la refugiu FOTO: arhiva Marin Pop
Siropul pentru tuberculoză a creat probleme Securităţii
În acelaşi raport se amintea că sora mai mică a lui Maniu crease un sirop cu care trata tuberculoza, fiind, din acest motiv, extrem de căutată de către locuitorii din comunele din zonă. Securitatea nu vedea cu ochi buni numeroasele vizite şi asta pentru că, astfel, Cornelia "avea posibilitatea de a comunica cu ei, lucru ce constituia un adevărat pericol pentru regimul totalitar comunist. În raport se subliniază faptul că atunci când veneau la ea pentru tratament, le spunea «o serie de calomnii împotriva regimului, ca aceia că regimul de azi nu ştie să facă medicamente şi că medicamentele regimului nu sunt bune decât ale ei care sunt făcute cu ajutorul lui Dumnezeu, la toate acestea desigur că ţăranii le dă ascultare şi în special dacă aceasta a reuşit eventual să vindece pe cineva derutându-i pe aceşti ţărani de pe linia adevărată a partidului»”, afirmă istoricul. Conform spuselor sale, informaţiile proveneau de la un delator recrutat din anturajul Corneliei Maniu, unul "obiectiv", după cum îl caracteriza raportorul şi în care sora Cecilia "a avut şi are toată încrederea că nu o va divulga nimănui".
Acelaşi raport semnala intenţiile femeii ca "îndată ce Iuliu Maniu se reîntoarce acasă şi regimul actual va fi răsturnat, atunci ea imediat deschide un sanatoriu TBC unde aplică acest tratament inventat de ea şi în acest sanatoriu va primi şi pe cei avuţi şi pe cei neavuţi, de la cei neavuţi nu va lua nici un ban pentru aplicarea acestui tratament, iar de la cei avuţi va lua mai mult ca să acopere şi pe cei neavuţi care nu vor plăti nimic". Aceste idei, spunea ea, le-ar fi pus în practică şi la vremea respectivă, dacă "ar avea posibilităţi financiare şi dacă cei cu averi mari ar fi tot cu ele nu le-a fi luat afurisitu de regim".
Jos - Elena, Iuliu, sora Cecilia; sus - Aurel Leucuţia, Aurel Rainu, Ion Vescan FOTO: arhiva Marin Pop
A murit în mizerie şi uitare
Denunţătorul mai raportase că despre fratele său, Cornelia ar fi afirmat că "americanii au dat ca ordin să nu se atenteze la viaţa lui Maniu că altfel va fi rău, care după cum afirmă ea se găseşte la Galaţi şi că se bucură de deplină sănătate, iar ea se roagă lui D-zeu pentru sănătatea lui Maniu, căci dacă se schimbă regimul să poată conduce din nou şi să le facă dreptate la cei care azi sunt nedreptăţiţi”.
Informatorul a primit sarcină ca până în 17 noiembrie 1951 să procure o anumită cantitate din siropul vindecător, să afle numele pacienţilor săi, dar şi al persoanelor care au sprijinit-o financiar. "În mai puţin de o săptămână, informatorul şi-a îndeplinit josnica misiune, iar Securitatea Statului Regiunea Bihor a intrat în posesia unei sticle de 250 miligrame de «sirop Cecilia»", declară istoricul sălăjean.
După afirmaţiile lui, ultimele informaţii despre Cornelia Maniu apar în notele informative şi rapoartele Securităţii din anul 1954. "Vă raportăm că urmărind activitatea numitei Maniu Cornelia Cecilia are domiciliul în Şimleul Silvaniei este sora lui Maniu.
Susnumita pentru a putea ţine în masele largi în spiritul idei maniste cum şi să menţină o legătură cu masele largi din jurul Şimleului propagă că americanii au avertizat pe acest guvern prăpădit să nu se atingă de Maniu care în prezent se află la Galaţi unde se află foarte bune bucurându-se de un tratament bun iar ea se roagă pentru el ca acest regim se va schimba şi să poată să conducă poporul român.
Susnumita afirmă că după schimbarea acestui regim va fi la cârma ţării fratele său şi va înfiinţa din nou ordinul franciscanilor, unde va recruta fete tinere şi mai spune că după ce Iuliu Maniu se va elibera va face dreptate persoanelor nedreptăţite", conform unei note-raport din 11 martie 1954, înaintată Securităţii din Oradea.
Cornelia Maniu şi-a trăit ultimii ani din viaţă în mizerie şi uitare, la verişoara sa din Şimleu. S-a stins din viaţă în 6 februarie 1956, la 79 de ani, la trei ani după fratele său. A fost înmormântată în Cimitirul din Şimleu Silvaniei, pentru ca în anul 2000, osemintele să-i fie strămutate în cavoul familiei de la Bădăcin.
Mai puteţi citi:
O zi din viaţa lui Iuliu Maniu descrisă de Corneliu Coposu. Documentul inedit din Arhivele CNSAS
Se încarcă comentariile...
