Confesiunea făcută lui Corneliu Coposu de către un important lider comunist: „Ne-am săturat de când minţim“

Confesiunea făcută lui Corneliu Coposu de către un important lider comunist: „Ne-am săturat de când minţim“

Corneliu Coposu, alături de Iuliu Maniu FOTO Fundaţia Corneliu Coposu

În una din miile de note din dosarele de urmărire informativă ale lui Corneliu Coposu, "o veche şi sinceră cunoştinţă" a Seniorului raportează că acesta i-a povestit cum unul dintre liderii guvernului comunist i-ar fi mărturisit că s-a săturat de minciunile prin care propaganda comunistă a denaturat istoria recentă şi că vrea să afle adevărul.

O notă aflată în unul din dosarele pe care Securitatea i le-a făcut lui Corneliu Coposu, datată 31 ianuarie 1977, face referire la o întâlnire pe care Seniorul a avut-o, în 1976, cu unul dintre liderii guvernului comunist şi care, potrivit delatorului, i-ar fi cerut ajutorul.

"Domnule Coposu, v-am chemat ca să ne ajutaţi. Ştim că dumneavoastră deţineţi, prin funcţia pe care aţi avut-o, anumite adevăruri istorico-politice, pentru că noi ne-am săturat de când minţim. Minţim de 30 de ani. Vrem să cunoaştem evenimentele istorice în lumina lor adevărată. Vă rugăm să ne scrieţi dumneavoastră cum s-au petrecut lucrurile pentru înfăptuirea lui 23 august, care a fost contribuţia partidelor la pregătirea armistiţiului, cum s-a purtat şi prin cine s-a purtat de către Iuliu Maniu corespondenţa cu Comisia aliată de la Cairo, cât şi tot ce ştiţi în legătură cu poziţia partidelor istorice în legătură cu războiul, cu pretenţia lui Hitler de a-i trimite pe evrei şi comunişti la el în ţară şi cine s-a opus la expedierea lor etc", relata în 1977 delatorul - o femeie, "o veche şi sinceră cunoştinţă" a Seniorului, cerinţele liderului comunist, aşa cum i-au fost relatate de Coposu.


Seniorul i-a cerut femeii căruia i se destănuise să nu mai spună nimănui ceea ce îi povestise, mărturisindu-i, totodată, că luase în calcul şi varianta ca solicitarea comunistului să nu fie decât o capcană întinsă fostului deţinut politic. "Coposu a afirmat că atunci când a auzit ce i se spune şi ce i se cere a rămas foarte surprins şi nu ştia ce să mai creadă, ce să răspundă. Şi-a pus chiar întrebarea dacă nu cumva era vreo provocare la adresa lui", încheie "sursa.


Comuniştii încercau să-l ţină ocupat după pensonare

Potrivit istoricului Marin Pop, întâlnirea cu liderul comunist a avut loc în contextul în care Corneliu Coposu se pensionase în 1976, iar reprezentanţii regimului voiau să ştie cu ce îşi va ocupa acesta timpul liber pe care urma să îl aibă la dispoziţie. În acest sens, chiar în 1976, Securitatea, printr-un anume căpitan Soare, l-a "invitat" pe Corneliu Coposu la o întâlnire pentru a-i afla planurile de petrecere a pensiei. Coposu le-a spus că vrea să îşi scrie memoriile, aşa apărând lucrarea "Jurnal din vremuri de război". Istoricul precizează că spune că Securitatea l-a sprijinit în acest demers, ajutându-l să obţină un permis de acces la Biblioteca Naţională, pentru a putea consulta ziarele perioadei interbelice şi chiar propriile articole.


Jurnalul, tipărit la Zalău

Jurnalul lui Corneliu Coposu a fost confiscat de comunişti la scurt timp după ce a fost scris. Documentul a fost găsit de istoricul Marin Pop în arhivele CNSAS, fiind publicat, în două ediţii, la editura "Caiete Silvane" din Zalău. Jurnalul începe cu tragicul sfârşit al unuia dintre cei mai mari economişti ai României, Virgil Madgearu, secretarul general al PNŢ, asasinat în mod barbar de către „un comando” legionar, la fel ca marele istoric Nicolae Iorga. Oficierea slujbei de înmormântare a celor doi a avut loc în aceeaşi capelă, la o oră distanţă. Îndurerat de asasinarea ţărănistului, Coposu se întreabă, în jurnalul său, dacă ea nu a fost comandată de la Berlin, deoarece Madgearu scrisese mai multe studii economice în care combătea politica lui Hitler.


Un alt lucru inedit desprins din jurnal este acela în care Coposu povesteşte despre încercările pe care intelectuali cu orientări de stânga, precum avocatul şi scriitorul Nicolae D. Cocea şi eseistul Mihail Ralea sau ilegalişti comunişti, precum Vasile Bâgu, Petre Iordache, Constantin Agiu sau Mihai Magheru, le-au făcut pentru a se apropia de Iuliu Maniu. Marin Pop explică faptul că ilegaliştii voiau să se alieze partidelor istorice pentru a-l răsturna pe Antonescu de la putere. „Simţind vântul schimbării care se apropia, respectiv acela că războiul va fi pierdut de Germania, fruntaşii comunişti din România încearcă o apropiere de Iuliu Maniu şi încadrarea lor oficială în cadrul opoziţiei democratice”, explică istoricul. După cum afirmă Coposu, martor la întâlnire, N.D. Cocea îi cere o audienţă lui Maniu, pentru a-l întreba cum vede viitorul comunismului în România şi al raporturilor dintre ţara noastră şi URSS. Desigur că Iuliu Maniu era conştient că trebuia să se normalizeze relaţia cu „marele vecin”, dar nu era de acord ca liderii comunişti din România să mai primească ordine de la Moscova, prin Internaţionala Comunistă. Dovedind un spirit democratic desăvârşit, Maniu subliniază că, la fel ca orice curent ideologic, şi comuniştii aveau dreptul de a activa pe scena politică, însă în funcţie de voinţa electoratului.


Cum au încercat germanii să se apropie de Maniu


Corneliu Coposu redă în jurnalul său şi încercările de „apropiere” ale germanilor de Iuliu Maniu, în timpul războiului. Prima secvenţă relatată este cea în care Mihai Popovici, prieten şi colaborator apropiat al ţărănistului, a încercat să-i intermedieze, fără ştirea lui, o întâlnire cu baronul Manfred Freiherr von Killinger, ministru plenipotenţiar al Germaniei naziste la Bucureşti. Coposu descrie cum Iuliu Maniu a plecat de la respectiva tentativă de întâlnire şi supărarea pe care i-a purtat-o lui Mihai Popovici pentru că nu l-a anunţat de prezenţa baronului. O întâlnire intermediată de această dată de Coposu, cu aprobarea lui Maniu, a fost cea cu Andreas Schmidt, liderul „Grupului etnic german” din România. El apelase la Corneliu Coposu, pentru această întâlnire, deoarece fuseseră colegi la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj. Cea de a treia încercare de „apropiere” a germanilor, descrisă de Corneliu Coposu în jurnal, este audienţa pe care prinţul german Karl von Rohan i-o cere lui Maniu. Atât Andreas Schmidt, cât şi prinţul von Rohan au încercat să-i explice superioritatea Germaniei şi noua ordine mondială pe care încerca să o introducă Hitler. Cu calmul său imperturbabil, Iuliu Maniu i-a ascultat până la capăt, după care le-a expus poziţia sa, fiind convins că Germania va pierde războiul.


Momentul 23 august


Seniorul alocă o mare parte din jurnal perioadei 16 - 25 august 1944, pe care autorul o numeşte „decada fierbinte”. Participant la „conspiraţie”, Coposu descrie în amănunt, pe zile şi ore, filmul evenimentelor şi aminteşte toate persoanele implicate şi rolul jucat de fiecare. Potrivit Seniorului, lovitura de „Palat”, din 23 august 1944, prin care, la ordinul Regelui Mihai şi cu sprijinul partidelor istorice, mareşalul Antonescu a fost arestat şi înlăturat de la putere, a fost programată iniţial pentru 26 august. Data a fost schimbată pentru a-l împiedica pe acesta să ia legătura cu nemţii (Antonescu voia să îi ceară permisiunea lui Hitler pentru ca România să iasă din război). „Probabil că Antonescu nu îşi dă seama că a trata cu nemţii ideea armistiţiului însemnează o adevărată sinucidere. Buzeşti (Grigore Niculescu Buzeşti, ministru de Externe - n.a.) este de acord că pentru a se asigura reuşita acţiunii trebuie să se acţioneze prompt şi fără amânări”, relatează Corneliu Coposu.


Cine a fost Corneliu Coposu


Corneliu Coposu (1914-1995) a fost preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, în perioada 1990-1995, senator şi liderul opoziţiei din România postcomunistă. Seniorul a făcut 17 ani de puşcărie politică, între 1947 şi 1964, pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare“. Prezenţa lui Iuliu Maniu în viaţa lui Corneliu Coposu a avut loc încă din copilăria Seniorului, între cei doi existând, pe lângă o prietenie de familie, şi o relaţie de rudenie prin alianţă. Elena Bărnuţiu, fiica politicianului Simion Bărnuţiu, era vara lui Maniu şi mătuşa lui Coposu. Originari amândoi din Sălaj, Iuliu Maniu i-a influenţat în mod radical cariera lui Corneliu Coposu, influenţă concretizată în primul rând prin alegerea Facultăţii de Drept în locul celei de Teologie, care era o tradiţie de generaţii în familia Seniorului. Între 1937 şi 1940, Coposu a fost secretarul personal al lui Iuliu Maniu, iar din 1940 a fost secretarul politic al acestuia.

Vă mai recomandăm:

Manifestul anticarlist al lui Iuliu Maniu blocat de dictatura regală. Documentul cu valoare istorică excepţională a fost descoperit recent în arhivele CNSAS

Dezvăluirile făcute de Iuliu Maniu în faţa morţii. Cu ce regrete a trecut în veşnicie fostul prim-ministru al României

Trecerea prin Dacia a tiranului Caracalla, unul dintre cei mai cruzi împăraţi romani, pregătită identic cu vizitele de lucru ale lui Ceauşescu

citeste totul despre: