Cadavru carbonizat găsit într-o maşină. Ce ipoteze iau în calcul anchetatorii
0Moarte suspectă într-o localitate din judeţul Sălaj, unde un bărbat de 54 de ani a ars de viu într-un autoturism ce staţiona pe marginea drumului.
Un bărbat de 54 de ani din comuna Coşeiu, judeţul Sălaj, a fost găsit carbonizat, duminică, 3 iunie, în jurul orei 23, într-un autoturism care a luat foc pe marginea DJ 110A, în localitatea Archid. Focul a fost observat de către un localnic, în momentul în care a ieşit din casă alertat de zgomotele produse de un motor supraturat. Acesta a sunat la 112, însă până la sosirea echipajelor de pompieri, flăcările au cuprins întreaga maşină, iar victima, aflată pe locul şoferului, era carbonizată.
Potrivit primelor cercetări, cauza incendiului a fost de natură electrică, susţine reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" al judeţului Sălaj.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, raportul medico-legal urmând să stabilească împrejurările în care bărbatul a murit. Anchetatorii iau în calcul şi posibilitatea ca şoferului să i se fi făcut rău înainte de izbucnirea incendiului sau să fi fost un suicid.
Mai puteţi citi:
Mamă şi fiică arse de vii. Una dintre ele a confundat apa cu benzina
Un adolescent se zbate între viaţă şi moarte. A ars ca o torţă după ce a aruncat benzină în sobă