5 hoteluri de lux din mijlocul pustietăţii. Unde se găsesc cele mai retrase destinaţii pentru relaxare
0Dacă pentru unii noţiunea de hotel de cinci stele echivalează cu stil şi facilităţi extravagante, pentru alţii ideea de lux este strâns legată de evadarea din mijlocul oraşului, departe de staţiunile ce abundă în turişti.
Unele dintre cele mai interesante hoteluri din lume sunt situate în locaţii extraordinare, oferind celor care se cazează aici o vacanţă liniştită, netulburată de zgomotul teraselor, mijloacelor de trasport sau cluburilor, relaxare în mijlocul naturii şi peisaje mirifice.
Fogo Island Inn
Situat pe o bucată de pământ izolată, spălată de apele reci ale Atlanticului de Nord, acest hotel a fost ridicat în urma unei investiţii de 25 milioane de dolari, pe Insula Fogo. Cu o arhitectură inspirată de satele pescăreşti, Fogo Island Inn dispune de 29 de camere cu mobilier din lemn şi textile decorative realizate de localnici, o galerie de artă, o zonă de relaxare, un cinematograf, o bibliotecă specializată în istoria regiunii şi căzi cu apă fierbinte amplasate în aer liber. Construcţia modernă reprezintă elementul central în eforturile de revitalizare a locului, prin dezvoltarea turismului durabil.
Turiştii vin pe insula considerată mai ales primăvara, pentru a admira gheţarii plutitori.
Longitude 131°
Acest amplasament din Australia oferă combinaţia a două lucruri diametral opuse: vacanţe de lux şi corturi. Situat printre dunele de nisip ale deşertului australian, Longitude 131° este un camping luxos, cu 16 pavilioane în formă de corturi, conceput atât pentru a oferi turiştilor un spaţiu extravagant, cât şi pentru a pune în valoare zona. Complexul dispune de piscină şi lounge, mobilier modern, dotări de ultimă generaţie şi decoraţiuni realizate de artiştii locali.
Din camerele lor cu pereţi din sticlă, turiştii pot admira celebrul Munte de granit roşu Uluru, un masiv de gresie vechi de circa 800 de milioane de ani.
Hotel Arctic
Autointitulat "cel mai nordic hotel de patru stele din lume", Hotel Arctic se află pe malul Fiordului Ilulissat, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, şi este deţinut de compania de transport aerian Air Greenland. Aceasta din urmă a construit hotelul în anii 1980 pentru propriii pasageri. Imobilul dispune de 85 de camere, cu decoruri şi mobilier moderne, de unde turiştii pot admira gheţarii, şi alte cinci cabane tip "iglu" situate chiar pe ţărm.
Restaurantul serveşte o serie de preparate făcute din ingrediente locale, precum carne de iepure arctic, de ren, de bou moscat, echinoide sau halibut.
Amangiri
Amangiri, adică "Muntele păcii" în sanscrită, este unul dintre cele incredibile, rafinate şi neobişnuite resorturi din lume. Amplasat în inima deşertului din Utah, SUA, înconjurat de formaţiunile impunătoare de piatră din Canyon Point, complexul constituie un adevărat fenomen arhitectural, structura lui ultra-sofisticată de beton transformându-l într-un loc preferat al starurilor aflate în căutarea liniştii.
Deşi se află în mijlocul sălbăticiei, locaţia se remarcă prin condiţiile deosebite pe care le oferă clienţilor. Spaţioase şi realizate din materiale naturale, apartamentele pun în valoare splendoarea deşertului Utah. Suitele ultra-luxoase au propriile zone de relaxare în aer liber şi şemineu, în timp ce unele sunt prevăzute cu piscină sau terase pe acoperiş. Concepute astfel încât să nu fie vizibile celelalalte apartamente, apartamentele dau impresia că sunt total izolate de restul lumii.
Southern Ocean Lodge
Hotelul de cinci stele a fost construit pe o stâncă de pe Insula Cangurului din Australia, un loc cunoscut pentru fauna bogată. Construcţia este prima cabană de lux de pe continent şi una dintre cele mai deosebite din întreaga lume, o îmbinaţie armonioasă a luxului şi naturii, oferind turiştilor condiţiile perfecte pentru înlăturarea stresului şi reîncărcarea bateriilor.
Locul oferă turiştilor o experienţă unică şi exclusivistă, în camere cu ferestre uriaşe, în faţa cărora se desfăşoară peisaje spectaculoase ale oceanului şi insulei pustii.
Citiţi şi:
Top 6 insule părăsite. Cele mai interesante paradisuri scăldate de ape
Cele mai spectaculoase biblioteci din lume. Locul unde colecţiile de cărţi sunt protejate de lilieci