Un tânăr rănit şi o casă distrusă în urma unei explozii provocate de o butelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
explozie

O explozie puternică s-a produs luni seara la o locuinţă din localitatea vasluiană Crasna (comuna Albeşti). În urma deflagraţiei, tânăr de 28 de ani a fost rănit.

Explozia a fost urmată de un incendiu, care a fost lichidat de reprezentanţii Serviciului Voluntar de Pompieri, din cadrul Primăriei Albeşti. 

La faţa locului, s-au deplasat echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Vaslui, care au acordat primul ajutor tânărului rănit. Acesta a suferit arsuri, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, pentru îngrijiri.

Din primele cercetări, explozia a fost provocată de o butelie care a fost montată în mod necorespunzător. Poliţiştii au declanşat o anchetă, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

explozie

La faţa locului s-a deplasat primarul comunei Albeşti, Monica Amancei, şi prefectul judeţului,  Eduard Popica. Din primele evaluări, în urma exploziei, locuinţa a fost parţial distrusă, pagubele fiind semnificative. 

explozie
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite