S-au pus bazele unui nou grup de iniţiativă împotriva fracţionării hidraulice în judeţul Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mână de localnici din comuna Puieşti a luat exemplul sătenilor din Pungeşti şi s-au asociat într-un grup de iniţiativă împotriva extragerii gazelor de şist.

Doi consilieri locali din comuna Puieşti, David Romică şi Ion Duca (fostul primar), au pus bazele unui nou grup de rezistenţă împotriva exploatării şi explorării gazelor de şist. Anunţul a fost făcut public vineri, 21 februarie.

„Oamenii citesc presa on-line, văd ce se întâmplă în ţară şi în lume şi sunt extrem de nemulţumiţi. În comună există o îngrijorare serioasă în ce priveşte prezenţa companiei americane. Am înfiinţat acest Grup de Iniţiativă la Puieşti pentru ca oamenii să comunice între ei, să se informeze şi să poată lua atitudine”, a declarat Ion Duca, consilier independent.
Grupul de Iniţiativă are doar zece membri, dar sunt aşteptaţi să se înscrie toţi consătenii interesaţi.
„Eu am participat la toate acţiunile de protest de la Pungeşti şi alte localităţi vasluiene din convingere personală. Am aflat că terenul pe care vor fi montate sondele în Puieşti se află chiar lîngă terenul meu”, a spus David Romică.
Fondatorii Grupului de Iniţiativă Puieşti au precizat că prima acţiune a grupului va fi aceea de a solicita investitorului să depună garanţii materiale pentru a le garanta oamenilor că vor fi despăgubuţi dacă va fi cazul.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite