Primarul din Pungeşti, acuzat că a lovit un copil de 12 ani pe o stradă din sat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei Pungeşti, Mircia Vlasă, este acuzat de familia unui copil de 12 ani din satul Siliştea că l-a lovit pe acesta fără motiv, în timp ce băiatul mergea la colindat.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, scandalul ar fi avut loc în prima zi de Crăciun pe o stradă din satul Siliştea. Părinţii băiatului spun că acesta era împreună cu mai mulţi copii cu care mergea la colindat când, la un moment dat, ei s-au întâlnit cu primarul Mircia Vlasă. Edilul este acuzat că l-ar fi luat din senin la bătaie pe puşti, fără vreun motiv anume. „Domnul primar i-a întrebat pe băieţii ceilalţi care e cel mai mic dintre ei şi, dacă al meu era mai mic, a pus mâna pe el şi l-a luat la bătaie. Ei veneau de la şcoală, unde au primit câte un pachet şi, venind spre casă fluturau steaguri tricolore. Ei strigau <<Jos Chevron>> şi <<Jos primarul>> şi l-a luat la bătaie“, a spus Costică Florea, tatăl băiatului.

Cercetările demarate de poliţişti arată că, de fapt, scandalul a pornit după ce băiatul i-a arătat un gest obscen primarului care, nemaisuportând şi înjurăturile adresate de minor, i-a dat câteva palme peste faţă. 

„În urma acestei altercaţii, copilul a fost transportat la spital, însă medicii au constatat că acesta nu are nicio leziune şi că prezenta halenă alcoolică. Până în prezent, nu a fost depusă nicio plângere la sediul Postului de Poliţie din Pungeşti“, ne-a declarat Mihaela Ştraub. 

De altfel, primarul Mircia Vlasă s-a ales şi cu un dosar penal la DNA, după ce localnicii l-au reclamat că ar fi făcut mai multe abuzuri şi ilegalităţi, fiind nemulţumiţi de atitudinea edilului faţă de consăteni. 

Citeşte şi:

Primarul din Pungeşti nu se teme de DNA: „Am mai fost anchetat de trei ori“

Primul interviu cu primarul fugar din Pungeşti: „Abia aştept să văd flacăra arzând şi să prospere comuna“

Protestatarii din Pungeşti au intrat în greva foamei: „Copiii sunt terorizaţi!“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite