Liberalii şi-au desemnat candidaţii la alegerile locale. Cine sunt sunt pretendenţii principalelor funcţii din judeţul Vaslui
0
Conducerea Organizaţiei Judeţene Vaslui a PNL a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost definitivată lista de candidaţi pentru cele mai importante primării din judeţ, precum şi cine va fi primul pe lista de consilieri judeţeni pentru alegerile din vară, post care-i va conferi automat şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, în cazul în care PNL va forma o majoritate.
Deputatul Florin Ciurariu, unul din cei doi copreşedinţi ai PNL Vaslui, va deschide lista de consilieri judeţeni, secondat de actualul vicepreşedinte PNL al CJ Vaslui, Corneliu Bichineţ. Cel de-al doilea copreşedinte liberal, senatorul Dan Marian, ar urma să devină preşedinte unic la partid pe judeţ.
„Această propunere înaintă la centru spre validare este pentru o mai bună eficientizare în perioada următoare a activităţii în organizaţia judeţeană de partid. Totodată, ne vom bate cu toţii pentru a obţine funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean”, a declarat copreşedintele PNL Vaslui, Dan Marian.
În cazul celorlalte candidaturi la alegerile locale din 5 iunie, Marius Arcăleanu a fost desemnat de partid drept candidatul pentru Primăria Vaslui, Dumitru Boroş va intra în cursa pentru Primăria Bârlad, iar senatorul Nelu Tătaru, va candida la Primăria Huşi.
Toate aceste propuneri, aprobate în comitetul judeţean de partid, au fost transmise la Bucureşti spre validare.