Doi vasluieni, frate şi soră, au murit carbonizaţi în propria locuinţă din cauza unui incendiu izbucnit de la o lumânare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două persoane au fost găsite carbonizate FOTO:adevarul
Cele două persoane au fost găsite carbonizate FOTO:adevarul

Două persoane din localitatea vasluiană Simila, comuna Zorleni, frate şi soră, au murit în această noapte, după ce casa în care locuiau a fost cuprinsă de flăcări. Din primele cercetări, se pare că incendiul a izbucnit de la o lumânare uitată aprinsă

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, incendiul a fost observat de vecini care au sunat imediat la numărul de urgenţă 112. 

La faţa locului s-a deplasat  un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Bârlad, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. Din păcate, flăcările au fost observat în momentul în care focul cuprinsese deja camera în care locuiau cei doi fraţi.

„La sosirea pompierilor tânărul de 28 de ani şi sora acestuia de 26 de ani erau decedaţi, iar flăcările se manifestau la nivelul uneia din cele trei încăperi  din care era compusă locuinţa şi la acoperiş. Focul a afectat acoperişul casei din azbest pe astereală din lemn, pe o suprafaţă de 10 metri pătraţi, tâmplăria şi mobilierul din încăpere“, ne-a declarat Alina Poiană, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. 

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost focul deschis provocat de o lumânare uitată aprinsă, iar observarea târzie a acestuia şi ora înaintată au condus la propagarea acestuia. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite