FOTO Vameşii acuzaţi de corupţie de la Albiţa insistă să-şi primească înapoi banii confiscaţi la perecheziţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vameşii s-au prezentat din nou în faţa judecătorului
Vameşii s-au prezentat din nou în faţa judecătorului

Astăzi, la Tribunalul Vaslui a avut primul termen de judecată în cazul vameşilor de la Albiţa, după ce dosarul a fost preluat de alt judecător, ca urmare a abţinerii magistratului ce a condamnat-o pe vameşa Magdalena Coşniţă, care a ales procedura simplificată a acordului de recunoaştere.

Dosarul "Lotul Albiţa II" a continuat cu o amânare, după ce unul dintre avocaţii inculpaţilor a invocat că nu poate fi prezent la proces. Noul preşedinte de complet a cerut avocaţilor celor 24 de vameşi să dea dovadă de seriozitate şi să nu încerce să tragă de timp, pentru că va lua măsuri împotriva lor.

"Vă pun în vedere foarte clar, că ţin foarte mult la prezenţa în sală a tuturor inculpaţilor şi a apărătorilor. Nu voi accepta amânări pe baza unor adeverinţe de la medicul de familie", i-a atenţionat preşedintele completului de judecată pe avocaţi, punându-le în vedere că va lua în considerare numai eventualele scutiri medicale parafate de medici specialişti. De asemenea, completul de judecată a dispus citarea cu mandat de aducere a vameşei Lenuţa Tiron, care a lipsit la termenul de astăzi, invocând că are un control la farmacia ce o deţine în municipiul Huşi. Lenuţa Tiron, asemenea celorlalţi vameşi, se află sub control judiciar, iar una dintre obligaţiile acestei măsuri este de a se prezenta la instanţă ori de câte ori este chemată. Or, ea a înălcat cu bună ştiinţă controlul judiciar.

Ceilalţi vameşi prezenţi în sala de juddecată, au formulat rând  cereri de disjungere a cauzei, cei mai mulţi dintre ei recunoscând doar infracţiunea de luare de mită, nu şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni. În plus, aceştia au cerut din nou judecătorilor restituirea sumelor de bani ce le-au fost confiscate. Bani despre care procurorii DNA spun că reprezintă şpaga primită în timpul exercitării funcţiei. Aproape 150.000 de euro au ridicat ofiţerii anticorupţie din casele şi birourile vameşilor. Solicitările privind ridicarea sechestrului şi restituirea sumelor de bani au fost înaintate şi societăţi comerciale şi persoane fizice care invocă faptul că respectivele sume ar fi fost acordate vameşilor cu titlu de împrumut. 

Pe tot parcursul urmăririi penale cei 22 de vameşi de la Albiţa, acuzaţi de corupţie, nu au putut justifia provenienţa sumelor mari de bani ridicate de la domiciliile acestora. Unii dintre ei au invocat că îşi ţineau economiile în monede mai sigure, alţii că le-au primit de la rude din străinătate .
Cea mai mare suma confiscată, pentru care se solicită restituirea este 34.915 euro, 3.153 dolari SUA şi 50 lire sterline, bani ridicaţi de ofiţerii anticorupţie de la locuinţa fostului adjunct al Vămii Albiţa, Eugen Cristescu. Cererea de restituire a fost făcută de o rudă de-a acestuia, care invocă că i-ar fi trimis banii cu titlu de împrumut. Valuta ridicată de la casa lui Cristescu era păstrată în cupiuri mici, banii fiind transportaţi după percheziţii în doi saci.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite