Dinamo-FC Vaslui 2-0. „Câinii“ au întrerupt seria neagră de şapte înfrângeri consecutive în faţa galben-verzilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Galben-verzii nu au repetat nu au repetat nici măcar primele 30 de minute din jocul cu Rapid din prima etapă, fiind învinşi de Dinamo cu scorul de 2-0, graţie golurilor marcate de Cosmin Matei din penalty şi Dorin Rotariu, care a fost foarte aproape să vină la Vaslui în această vară.

Dinamo a început partida cu FC Valsui cu teama de a nu pierde din nou, după eşecul înregistrat la Timişoara în prima etapă. Palmaresul negativ al "câinilor" în faţa Vasluiului, şapte înfrângeri consecutive în campionat, i-a făcut pe jucătorii gazdă să abordeze prudent această confruntare. Pape Ndaw a fost eroul negativ al primei părţi, ratând o ocazie uriaşă pentru gazde. Atacantul de culoare al lui Dinamo a trimis în minutul 8, din poziţie ideală, peste poarta lui Straton, spre disperarea lui Gigi Mulţescu.

Repriza a doua a consemnat revirimentul lui Dinamo. Dorin Rotariu, nepotul lui Iosif Rotariu, a recuperat o minge în careul advers şi a catapultat-o în vinclul porţii lui Straton, deschizând scorul pe Arena Naţională. După marcarea golului, tot dinamoviştii au fost cei care au presat, fără a mai modifica, însă, tabela. Oaspeţii au avut o mare ocazie în minutul doi al prelungirilor, când Bălgrădean a scos de la vinclu un şut expediat de Celeban.

Deşi nimeni nu se mai aştepta, în minutul 5 al prelungirilor, Balint a pătruns în careul Vasluiului, l-a driblat pe Straton, iar portarul oaspeţilor l-a faultat pe dinamovist în postura de ultimul apărător, văzând direct roşu din partea arbitrului Alexandru Tudor. În poarta echipei lui Ilie Stan a intrat Antal, care a şi apărat penalty-ul executat de Matei, dar centralul a dictat repetarea pentru că vasluienii intraseră prea deveme în careu. La repetare, acelaşi Matei e bătut impecabil lovitura de pedeapsă şi a făcut 2-0, stabilind şi scorul final.

În urma acestui rezultat, Dinamo adună primele trei puncte în campionat, în timp ce Vasluiul înregistrează prima înfrângere, după succesul cu Rapid din prima etapă. 

FC Vaslui: Straton - Celeban, Cordoş, Varela, Sălăgeanu - Caue, Lovrecic - Antal, Sânmărtean, Buhăescu - Temwanjera. Antrenor: Ilie Stan.

Dinamo: Bălgrădean - Fai, Dr. Grigore, Durimel, S. Filip - Elton, L. Rus - C. Matei, Thomas, Curtean - Pape Ndaw. Antrenor: Gigi Mulţescu.

Citeşte şi: 

FC Vaslui-Rapid 2-1: Debut cu emoţii pentru Ilie Stan

Scandal între Eduardo Jumisse şi conducerea clubului FC Vaslui: „Este un mincinos! Are salariul plătit la zi“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite