Adolescentă de 17 ani, tâlhărită în propria locuinţă din Bârlad şi forţată să întreţină relaţii sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
R[pta;ul a comis 8 infracţiuniîn 8 luni FOTO Adevărul
R[pta;ul a comis 8 infracţiuniîn 8 luni FOTO Adevărul

Autorul, Rică Lupu (21 ani), a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Tânărul este cercetat în opt dosare penale de furt calificat, tâlhărie şi tentativă de viol

Infractorul a fost prins în faptde către poliţiştii de la Biroul de Ordine Publică, la puţin timp după comiterea unei tâlhării, în după-amiaza zilei de 13 octombrie. Rică Lupu, prin exercitarea de violenţe, a deposedat un bărbat de 57 de ani, din localitate, de telefonul mobil şi 100 lei, în timp ce aceasta se deplasa pe strada Ion Popescu. Asupra tânărului a fost găsit telefonul mobil, acesta fiind condus la Poliţia Municipiului Bârlad, pentru continuarea cercetărilor.

        Anchetatorii au stabilit faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 15.00, Rică a pătruns fără drept într-o locuinţă din municipiul Bârlad. A surprins în imobil o tânără de 17 ani,  pe care a ţinut-o  de mâini şi i-a sustras din buzunar suma de 5 lei şi un telefon mobil. Ulterior, tânărul a încercat să întreţină raporturi sexuale cu minora, însă aceasta a reuşit să fugă din locuinţă, solicitând ajutor. În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie calificată şi tentativă la viol.

            Rică Lupu mai este cercetat în două dosare penale întocmite ca urmare a săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Una dintre fapte a fost comisă pe timp de noapte, în luna martie a.c., când acesta a sustras o unealtă din curtea unei locuinţe. Cea de-a doua a fost săvârşită în noaptea de 09/10.10.2014, când tânărul a intrat fără drept în curtea unui imobil din municipiul Bârlad, de unde a sustras mai multe bunuri. Prejudiciul cauzat este în valoare de 1000 lei.

În alte două dosare penale în care poliţiştii au efectuat cercetări, bănuit a fost acelaşi tânăr. La sfârşitul lunii mai a.c., în timp ce un bărbat de 64 de ani, din municipiul Bârlad se deplasa pe strada Alexandru Vlahuţă din localitate, un tânăr necunoscut a venit din spatele său, l-a împins şi i-a sustras un portofel (prejudiciul fiind de aproximativ 120 lei). O altă victimă a tânărului este o minoră de 16 ani, căreia acesta i-a smuls telefonul mobil din mână într-o seară de la sfârşitul lunii iulie a.c. Prejudiciul, în valoare de 400 lei, a fost recuperat şi predat părţii vătămate.   


În sarcina acestuia au fost reţinute două infracţiuni de furt calificat, două infracţiuni de tâlhărie, trei infracţiuni de tâlhărie calificată şi o infracţiune de tentativă la viol. L. Rică, cunoscut cu antecedente penale, a fost reţinut în noaptea de 13/14.10.2014 pentru  o perioadă de 24 de ore, iar la data de 14.10.2014 a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunere de arestare preventivă.  Pe numele acestuia, instanţa a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile”, a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite