Viaţa găştilor de cartier în epoca lui Ceauşescu

Terasa Hotelului Parc din Severin FOTO Facebook Turnu Severin de altădată

Şi înainte de 1989 existau găşti de cartier care creau probleme, în special în zonele mărginaşe, însă Miliţia de atunci ţinea în mare parte situaţia sub control, cu ajutorul informaţiilor primite din rândul informatorilor.

Fostul ofiţer judiciarist Dumitru Tudor vorbeşte despre găştile care populau cartierele oraşului Drobeta-Turnu Severin în anii 80. 

De exemplu, în Cet-Nord, zona Autogară, pe colţ cu Bulevardul Tudor Vladimirescu, era vestita cârciumă „Ultimul Leu”, avându-l ca şef de local, pe vestitul Costică Lungu.

De ce i se spunea „Ultimul Leu”? Pentru că fiind la câţíva zeci de metri de Autogară, până venea autobuzul, clientul aştepta în cârciumă şi dacă îi mai rămâneau bani după ce îşi lua biletul la „rată”, îi bea pe toţi, până la ultimul leu. Aşa s-a pomenit cârciuma cu această poreclă. De multe ori uitau că vine ora de plecare şi pierdeau „rata”. Îi găseai pe caldarâm sau în incinta Autogării, în aşteptarea altor „ocazii”, dar fără pantofi în picioare, fără paporniţă sau alte bagaje. Aveau grijă „băieţii” din cartier să-i lase desculţi, la propriu.

“Era o faună în cartierul respectiv, de te durea capul.Fiind un cartier mărginaş al Severinului, erau şi mulţi căruţaşi care îşi făceau veacul pe acolo, încercând să <<dea o bere şi la calul lui>>, curve de doi lei, că omul beat mangă nu le mai deosebeşte pe ştirbe de cele frumoase, caftangii, hoţi din buzunare, de bagaje, etc”, povesteşte Dumitru Tudor.

Celebrul Puiu Chiriac

Erau mulţi eroi negativi în cartier care populau cârciuma, iar dintre ei ieşea în evidenţă celebrul Puiu Chiriac zis “Himalaya-Everest”. Porecla i se trăgea tocmai de la expresiile folosite de el în permanenţă, prin care încerca să scoată în evidenţă muşchii de la antebraţe.

“Puiu Chiriac era un băiat frumos, înalt de circa 1,95 cm, cu un corp atletic, umeri laţi şi braţe vânjoase, un adevărat sportiv. La o asemenea dotare era desigur şi un bătăuş pe măsură. Nu mişca nimeni în faţa lui în cartier. Părea molcom, până când alcoolul îşi făcea efectul şi se enerva pe cineva anume. Atunci era prăpăd”, spune fostul ofiţer judiciarist de la Miliţia din Mehedinţi.

Trăgea el cu ochiul la „ţăranii” care populau cârciuma şi i se punea pata pe câte unul:
“<<- Băi, ţărane, ia vino încoace. Am auzit că la tine la Pătule te dai mare şmecher, aşa este?>>
<<- Hai, mă nea Puiule ce-ţi veni, că sunt băiat valabil !>>
<<- Atunci, bagă un rând să rămânem prieteni.>>” Şi ca să evite scandalul cu Puiu, „ţăranul” dădea un rând la toată masa. Dar scăpa de gâlceava cu el. Care nu-l cunoştea şi era mai ţâfnos îi dădea cu tifla. Şi atunci începea prăpădul. Bătaie cu toţi ai lui din gaşcă, mese distruse, scaune rupte, geamuri sparte, că le schimba bietul nea Lungu aproape săptămânal.

Angajat la atelierul mecanic al IRTA

Puiu avea muşchii aşa de proeminenţi la antebraţe de la muncă. Era angajat la atelierul mecanic al IRTA. Toţi şoferii care veneau la garaj apelau la el să le facă penele la maşină. Maşini imense, care aveau roţi pe măsură şi puţini şoferi se încumetau să se lupte cu ele. Atunci intra Puiu în acţiune. Servea pe toată lumea, şi bineînţeles că şoferii, oameni cu bani, nici nu se uitau la recompensa dată lui Puiu pentru efortul şi ajutorul lui. De aici avea el bani să meargă în fiecare seară la cârciumă. Şi ca să aibă asistenţă, că nu se putea altfel, se strângeau în jurul lui tot felul de băieţaşi din cartier, mândri tare că sunt în gaşca lui Nea Puiu. În faţa lor, luat pe ulei, începea să braveze. Îşi sufleca mânecile la cămaşă, să i se vadă muşchii la antebraţ şi le spunea flăcăilor:

“<<- Băi amărăştenilor, fiţi atenţi aici: la dreapta am Himalaya, iar la stânga, am Everestul. Pe unul scrie spital, iar pe celălalt scrie cimitir, aţi priceput ?>> Râdeau toţi cu gura până la urechi la glumele lui Puiu”.

Băieţii de cartier

În jurul lui Puiu se învârteau mulţi tineri din cartier, dar mai apropiaţi şi periculoşi erau fraţii Bălan, zis ai lui Boltitu. Mai era şi Mitică Gomoiu, căruţas, sau hipo-taxi, cum îi plăcea lui să-şi spună. Aceştia erau de bază, ca să zic aşa. Dar conjunctural, mai erau şi alţii. “După ce depăşeau măsura la băut, se mai găsea câte un „ţăran” cum ziceau ei, care îi călca pe bătături. Şi atunci să vezi frate, bătăi ca în vestul sălbatic. Când erau depăşiţi fizic sau numeric, intervenea Puiu şi rezolva problema imediat. Prin K.O. desigur. Bătaia era singura lui problemă, uneori duritatea şi consecinţele ei. Conştientiza că nu face bine, dar băutura şi anturajul se impuneau în final”, mai spune Dumitru Tudor.

Şi cum în general astfel de personaje ajung după gratii, aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Puiu Chiriac. Într-o seară a "făcut-o de oaie". S-a bătut cu nişte „ţărani” mai încăpăţânaţi, Puiu i-a aplicat o Himalaya unuia dintre beligeranţi, tipul a căzut şi s-a lovit cu capul de un calorifer, murind pe loc. Lovitură cauzatoare de moarte şi cinci ani cu executare. A ieşit până la urmă de la puşcărie, s-a reîntors la locul lui de muncă şi parcă s-a mai potolit.