Val de cereri pentru cetăţenie română în regiunea Kladovo (Serbia): „Toate persoanele care simt cu inima că sunt români pot să depună actele necesare”
0După modificările recente la legea cetăţeniei române, românii care trăiesc în regiunea Kladovo (Serbia) sunt foarte interesaţi să dobândească cetăţenia română. În această regiune sunt concentrate 23 de localităţi, unde populaţia de naţionalitate română predomină într-un procent de 90 la sută.
Tihan Matasarevici, preşedintele Centrului Cultural Românesc din Kladovo şi membru al Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale a Românilor din Serbia spune că într-o săptămână 50 de persoane au venit să se informeze despre documentele care trebuie depuse la Consulatul României din Zaicear.
„Toţi românii din Serbia de Răsărit au aflat că pot să obţină cetăţenia română, după ce noua lege a intrat în vigoare. Într-o săptămână, aici la noi la birou s-au prezentat deja 50 de persoane care s-au interesat despre documentele care trebuie depuse la dosar. Toate persoanele care simt cu inima că sunt români pot să depună actele necesare pentru cetăţenie, dar sigur că sunt diverse situaţii. Această lege a explodat pur şi simplu în sânul românilor din Serbia şi zilnic ne sună aici la birou, pun întrebări despre documentele care trebuie depuse la dosar”, spune Tihan Matasarevici, care în calitate de lider al românilor din acest colţ al Serbiei se preocupă să-i îndrume pe cei interesaţi să obţină cetăţenia română.
„Sunt român, bunicul meu Nicolae a fost român şi vreau cetăţenia împreună cu soţia şi copiii mei”, spune Vasa Caranovici, din Kladovo.
Mulţi din românii care trăiesc în regiunea Kladovo au vorbit doar româneşte până la şapte ani, când o dată ajunşi pe băncile şcolii au fost nevoiţi să înveţe limba sârbă.
„Eu am învăţat româneşte acasă, dar şi în România unde am făcut şcoala postliceală sanitară din Turnu Severin. Bunica mea e româncă şi vreau documentul care să ateste că eu sunt român”, spune Pedrag Sepecanovic, de 22 de ani
„Zilele acestea facem actele pentru a depune dosarul. Străbunica mea e din România, unchiul meu are cetăţenia română, la fel şi vara mea şi noi ne considerăm români. Limba română am învăţat-o în casă cu mama mea, cu bunica”, spune şi mama tânărului Pedrag, Katica Sepecanovic.
Românii din Serbia, care îndeplinesc prevederile legale, vor primi cetăţenia română după ce la cererea depusă va fi ataşată şi o recomandare din partea reprezentanţilor misiunilor diplomatice din Serbia (Ambasada României la Belgrad şi cei doi consuli generali de la Consulatele din Zajecear şi Vârşeţ).
Potrivit noilor modificări legii, cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin care a contribuit în mod deosebit la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti.