Un orşovean a încălcat ordinul de protecţie care îl obliga să stea departe de fosta soţie
0
Bărbatul s-a ales cu dosar penal
La data de 17 februarie a.c., o femeie de 37 ani, a sesizat Poliţia municipiului Orşova cu privire la faptul că fostul soţ, de 38 ani, care poseda un ordin de protecţie emis de Judecătoria Orşova, a încălcat prevederile acestuia, în timp ce aceasta se afla la locul de muncă din municipiul Orşova.
Din verificările efectuate poliţiştii au stabilit că aspectele sesizate se confirm.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune.