Un bărbat din Turnu Severin, cercetat pentru sustragerea unui portofel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o lună şi jumătate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au prins autorul unui furt de portofel,  sesizat în data de 26 decembrie 2016 de către un pensionar din municipiu.

Poliţia Municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată în data de 26 decembrie a.c. de către un bărbat în vârstă de 70 ani, din municipiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe Bulevardul Revoluţiei, persoane necunoscute i-au sustras portofelul în care se aflau documente şi suma de 900 lei.

“Având în vedere cele sesizate, la data de 10.02.2017, în urma activităţilor efectuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, a fost identificat un bărbat în vârstă de 42 ani din aceeaşi localitate, bănuit de comiterea furtului”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinţi. 

Pe numele persoanei în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite