S.G.A. Mehedinţi verifică primăriile la “curăţenie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele acestea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mehedinti şi inspectori din cadrul Gărzii de Mediu şi ISU Drobeta efectuează controale pe teren. Verifică, cu precădere, cursurile apelor de pe perimetrul fiecărei primării în parte.

Începând cu această săptămână, Administraţia Bazinală de Apă Jiu, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Mehedinti va  demara acţiunea comună de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari.

La această acţiune, ce se va întinde până pe data de 15 aprilie 2016, vor participa reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinti, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, ai Gărzii Forestiere, Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinti şi ai Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinti.

Vor fi verificate cursurile de apă mici pe care s-au produs în anii anteriori blocaje care au condus la pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale, precum şi localităţile în care au avut loc inundaţii în urma nerealizării şi neîntreţinerii corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale.

„Se va verifica în principal: existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă, precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor; existenţa depozitelor de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite; modul în care au fost realizate/întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi”, precizează Magda Dincă, purtătorul de cuvânt al SGA Mehedinţi.

La începutul lunii februarie 2016, Administraţia Bazinală de Apă Jiu prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Mehedinti a transmis către toate primăriile din judeţ adrese prin care se solicită luarea măsurilor necesare pentru gestionarea unor eventuale situaţii de urgenţă.

“Având în vedere prognozele meteorologice care alternează perioada de încălzire cu perioada de răcire, S.G.A.Mehedinţi  a transmis către toate primăriile adrese prin care se solicită luarea măsurilor necesare pentru gestionarea unor eventuale situaţii de urgenţă. Dintre aceste măsuri ce le revin primăriilor amintim: asigurarea scurgerii apelor mari pe cursurile de apă permanente şi nepermanente în localităţi, realizarea şi întreţinerea şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale, îndepărtarea materialului lemnos existent pe cursul formaţiunilor torenţiale din zona localităţilor, a rumeguşului şi a deşeurilor menajere de pe malurile cursurilor de apă şi, în special, în zona podurilor şi podeţelor, constituirea şi existenţa unui stoc minim de material şi mijloace de apărare împotriva inundaţiilor şi instruirea membrilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă” , a declarat directorul S.G.A. Mehedinti, .Cristian Mură.
 

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite