Protocolul USL a fost suspendat la Drobeta Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia locală a Partidului Naţional Liberal a decis suspendarea pe termen nelimitat a protocolului încheiat în 2011 cu PSD.

Totul a pornit de la încercarea de schimbare din funcţie a viceprimarului PNL Daniel Cârjan, care este şi liderul filialei locale a partidului. „În urmă cu câteva săptămâni aliaţii noştri au iniţiat şi votat o hotărâre de schimbare a mea din funcţia de viceprimar. În semn de protest faţă de această încălcare grosolană a celor stipulate în protocolul semnat, toţi membrii PNL s-au retras din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin", a declarat Daniel Cîrjan, citat de Agerpres.

Conducătorul liberalilor din Severin a mai spus că a cerut medierea cazului de către conducerile centrale ale USL, astfel încât să se respecte convenţiile stabilite de comun acord şi să nu mai permită abateri de la acestea.

Acum mai bine de o săptămână, sediul PNL din Timişoara a fost evacuat de către proprietar, adică Primăria Turnu Severin, care a acuzat chiriaşul de încălcarea unor prevederi din contract.

Citeşte şi:

Sediul PNL Drobeta Turnu-Severin, evacuat de reprezentanţii Primăriei

Noul viceprimar al Severinului este Romică Vâlcu, consilierul exclus luni din PNL

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite