Primarul şpăgar de la Malovăţ petrece Crăciunul după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Gheorghe Băzăvan, primarul comunei Malovăţ, judeţul Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave şi luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada septembrie 2012 – octombrie 2013, Gheorghe Băzăvan, în calitate de primar al comunei Malovăţ, judeţul Mehedinţi, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, atribuind nelegal, trei contracte de execuţie lucrări unei firme de construcţii, ştiind că acestea sunt lovite de nulitate şi recepţia lucrărilor este imposibil de efectuat.

Deşi ştia că nu exista posibilitatea legală de a se face plata acestor lucrări, Gheorghe Băzăvan l-a determinat pe denunţător, sub promisiunea plăţii imediate, să efectueze lucrările de reparare a unor drumuri comunale greu accesibile, într-un timp record şi în condiţii de vreme nefavorabilă, pentru a obţine voturi în favoarea candidaţilor partidului pe care îi susţinea la alegerile parlamentare din cursul lunii decembrie 2012 şi pentru a-şi consolida astfel, propria poziţie în partid.

La data de 25 octombrie 2013, în calitate de primar al comunei Malovăţ, Gheorghe Băzăvan a pretins de la denunţător suma de 20.000 euro pentru ca, în schimb să confirme situaţiile de lucrări executate de firma martorului denunţător în favoarea Primăriei comunei Malovăţ şi pentru a dispune plata contravalorii lucrărilor executate în cursul anului 2012, lucrări în valoare de 506.000 lei, convenind ca banii datoraţi de primărie firmei să fie remişi în cursul zilei de 30 octombrie 2013.

La data de 30 octombrie 2013, Gheorghe Băzăvan a primit de la denunţător suma de 20.000 euro, în scopul menţionat mai sus, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În vederea recuperării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii, în cauză s-a dispus sechestru asigurător, fiind indisponibilizate mai multe bunuri imobile (o clădire şi mai multe terenuri) şi o sumă de bani, aparţinând lui Băzăvan, până la concurenţa sumei de 465.525,01 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Mehedinţi.

Citiţi şi:

Percheziţii ale DNA la casa unui primar din judeţul Mehedinţi, acuzat de luare de mită

Primarul şpăgar de la Malovăţ a fost reţinut pentru 24 de ore

Primarul şpăgar de la Malovăţ a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile

Primarul de la Malovăţ îşi angajase soţia pe un post călduţ în instituţia pe care o conducea

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite