Primarul liberal al Orşovei, cu adeziune din toamna lui 2014 la PSD Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL Mehedinţi, Adrian Cican, a depus miercuri la secretarul Primăriei Orşova o sesizare privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al municipiului Orşova. Cererea sa se bazează pe adeziunea pe care primarul Ion Manea a semnat-o în toamna anului trecut la Partidul Social Democrat Mehedinţi, deşi el a câştigat alegerile pe listele PNL.

În campania electorală din toamna anului trecut, primarul liberal al Orşovei, nu s-a sfiit să iasă de braţ alături de membrii PSD Mehedinţi în acţiunile organizate de aceştia în oraş. A îmbrăcat haina roşie de campanie, cu însemnele Partidului Social Democrat şi s-a plimbat cu reprezentanţii acestei formaţiuni politice pe străzile Orşovei. Oficial, primarul Ion Manea declara însă că este membru al Partidului Naţional Liberal şi nu scotea o vorbă despre adeziunea pe care a semnat-o la PSD Mehedinţi. Prim-vicepreşedintele PNL Mehedinţi, Adrian Cican, a intrat însă în posesia acestei adeziuni şi cere să se facă curăţenie în sânul partidului.

Liderul liberal, Adrian Cican, consideră că primarul Ion Manea exercită “ilegitim” funcţia de primar, “mandatul său fiind încetat de drept”. În acest sens, astăzi, prim-vicepreşedintele PNL Mehedinţi a depus secretarului Primăriei Orşova, Marian Boţilă, o sesizare, precum şi adeziunea lui Ion Manea, semnată de acesta în data de 5.09.2014.

image

FOTO Adrian Cican

“La data de 5.09.2014, domnul Manea Ion, care a candidat ca primar din partea USL ca membru al Partidului Naţional Liberal, a devenit membru al Partidului Social Democrat, semnând în acest sens adeziunea la acest partid politic şi participând activ la activităţile acestui partid la nivel local. De altfel şi anterior semnării adeziunii, Ion Manea, primarul municipiului Orşova, s-a implicat activ în activitatea PSD, sprijinind candidaţii acestui partid în alegerile organizate după iunie 2012”, se arată în sesizarea lui Adrian Cican.

Ce spune legea?

Legea partidelor politice este clară şi arată că “înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior”.

Practic, referatul întocmit de secretarul Primăriei Orşova, în baza acestei sesizări, va ajunge în cursul acestei zile la prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea , care ar trebui să emită Ordinul privind constatarea încetării de drept al mandatului acestuia.  

image

La începutul lunii iulie, Adrian Cican, copreşedinte al PNL Orşova, şi-a dat demisia din această funcţie, gestul politicianului orşovean venind pe fondul nemulţumirii în ceea ce priveşte menţinerea primarului Orşovei, în rândurile partidului.

Încă din luna mai, acesta a adus la cunoştinţa conducerii organizaţiei PNL Mehedinţi că nu este firesc ca primarului Orşovei, Ion Manea, să i se recunoască dreptul de membru PNL, în condiţiile în care este un colaborator al securităţii dovedit.

Ce a făcut primarul Orşovei?

Primarul municipiului Orşova-Mehedinţi, Ion Manea, a fost colaborator al Securităţii, cu numele conspirativ „Alin”.

Potrivit unei Note de Constatare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) din 21.05.2008, Ion Manea a fost recrutat în data de 16.06.1979, semnând un angajament de colaborare cu Serviciul de securitate, deoarece, fiind angajat ca ospătar putea asista la discuţiile purtate de clienţi.

De altfel, pe mulţi din cei care i-a turnat la securitate, Manea i-a cunoscut la restaurantul din Portul orşovean (unde era angajat), frecventat de cetăţeni străini. Sub numele conspirativ de „Alin”, Ion Manea a denunţat Securităţii faptul că unul dintre colegii săi a încercat să ajute un grup de tineri ce dorea să ajungă în Europa de Vest.

Într-un alt caz, Manea a denunţat o persoană care păstra legătura cu fratele său stabilit definitiv în SUA, fapt necunoscut de Securitate până atunci, iar din adnotările ofiţerului de Securitate reiese că informaţiile furnizate erau utilizate pentru continuarea urmăririi asupra persoanelor vizate de Manea.

„Din dosarul personal al pârâtului întocmit de Securitate reiese că acesta a fost urmărit iniţial pentru a i se stabili o caracterizare, iar după trecerea cu succes a verificării acesta a fost selecţionat ca informator al Securităţii, semnând angajamentul din 16.06.1979 şi primind numele conspirativ <<Alin>>. În această calitate pârâtul oferea informaţii despre un cetăţean sârb (...) şofer de tir în RFG, care întreţinea relaţii cu o ospătăriţă (...) cu care intenţiona să se căsătorească, transporta cu maşina diveese persoane în afara Orşovei, poseda sume mari de bani pe care-i cheltuia cu prietenii. Ca o consecinţă a furnizării acestor informaţii, cetăţeanul sârb intră în atenţia Securităţii. De asemenea, pârâtul mai oferă informaţii despre o călăuză care a încercat să ajute trei tineri să treacă graniţa, dar aceştia au fost prinşi de grăniceri. Pârâtului i se repartizează sarcina de a observa călăuza pe numele conspirativ <<Pavel>> şi să aibă în atenţie relaţiile apropiate ale acestuia, dacă mai este vizitat de prieteni din alte localităţi”  (text din sentinţa civilă nr. 2641 din 14.10.2008 – reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii).

Citeşte şi:

Adrian Cican a renunţat la funcţia de copreşedinte PNL Orşova din cauza primarului turnător la Securitate

Alegeri prezidenţiale 2014. Preşedinte PNL Mehedinţi: „Nu vom mai primi în PNL oameni care au plecat şi care au tras în acest moment să scoată pe Ponta preşedinte”


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite