Poliţia Rutieră Mehedinţi: Lucrările de reparaţii pe DE 70 se finalizează în jurul datei de 15 noiembrie
0
Şoferii care traversează tronsonul de drum de pe Drumul European 70, între municipiul Drobeta Turnu Severin şi Orşova, mai au de îndurat cel puţin două săptămâni până când vor fi finalizate lucrările care se efectuează la rosturile de dilataţie.
Pe DE 70 se efectuează lucrări de reparaţii la rosturile de dilataţie pe viaductul Padina Scarpiei, aflat în apropierea Punctului Vamal de la Porţile de Fier I, motov pentru care traficul este un coşmar pentru cei aflaţi în tranzit.
„Avem probleme cu traficul rutier pe DN 6, au fost instituite restricţii parţiale de circulaţie pe sectorul de drum cuprins între Turnu Severin şi Orşova, ca urmare a reabilitării rosturilor de dilataţie. Noi preconizăm ca aceste reparaţii să dureze până în jurul datei de 15 noiembrie când cu siguranţă restricţiile vor fi ridicate, iar circulaţia se va desfăşura în valori normale”, spune şeful Poliţiei Rutiere Mehedinţi, subcomisarul Claudiu Bebec.
La semafoarele amplasate de drumari se formează cozi pe kilometri întregi spre disperarea celor care trec prin zonă.
Lucrările de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie, aferente viaductelor de pe DN 6 (DE 70) au început pe data de 02.10.2017.
„Ordinul de începere a fost dat în data de 08.09.2017 şi începerea efectivă s-a făcut în urma întocmirii managementului de trafic şi obţinerii autorizaţiei de lucru. Lucrările constau în refacerea tuturor rosturilor de dilataţie defecte şi degradate de pe DN 6 (DE 70), prevăzute în caietul de sarcini. Pentru evitarea blocajelor şi semnalizarea corectă a lucrărilor a fost întocmit managementul de trafic şi au fost obţinute autorizaţiile necesare intervenţiei”, a precizat CNAIR SA.
Lucrările sunt executate de S.C. FILICON IMPEX S.R.L. în asociere cu S.C. T.K.T. TEHNOLOGII SI TENSIONARI IN CONSTRUCTII S.R.L.