Peisaj apocaliptic într-o comună din Mehedinţi. Casele oamenilor şi un drum sunt în pericol din cauza alunecărilor de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţie disperată pentru localnicii din Studina, o mică localitate aparţinătoare comunei mehedinţene Şovarna. Întreaga zonă este afectată de alunecări de teren, iar acum, din cauza ploilor din ultime zile, nouă case sunt în pericol de prăbuşire.

Casa unei bătrâne a luat-o deja la vale, iar acum în pericol iminent este casa familiei Dobrescu. Oamenii sunt disperaţi fiindcă se pot trezi peste noapte în hăul care se apropie tot mai mult de casa lor.

„Mai sunt sunt doi-trei metri şi casa mi se dărâmă, nu avem nicio posibilitate. Primăria ne-a ajutat cu ce a putut. Am avut un şopru unde ţineam vacile, a căzut, le-am scos şi le-am dus prin vecini. Sunt disperată că nu avem unde să ne ducem dacă ni se duce casa, rămânem afară în stradă”, spune Paraschiva Dobrescu.

„Nu mai avem pe unde să ţinem animalele, le-am dus prin vecini. Casa noastră este în pericol, stâlpul de electricitate l-am ancorat de un pom ca să nu se ducă pe casă. Alunecarea de teren este la doi metri de casa noastră. Primăria ne-a ajutat cu ce-a putut, dar este nevoie de mai mult. Ne este teamă mai ales că toate se întâmplă noaptea, eu nu am văzut când a fost ultima alunecare de teren, dimineaţa ne-am trezit cu alunecarea lângă casă”, spune şi Sebastian Dobrescu.

Cum drumul comunal este aproape distrus, localnicii din acest colţ al satului sunt disperaţi fiindcă este singura lor cale de acces în zonă.

„Mi-e teamă că eu locuiesc la capul satului, sunt văduvă, dacă se rupe drumul eu rămân izolată, fără apă. Salvarea dacă vine mă ia pe targă până unde e drumul”, spune cu lacrimi în ochi Floarea Andronie.

„Situaţia este disperată pentru cetăţenii acestui sat. Dacă se dărâmă acest drum noi nu mai avem pe unde să mergem. Vrem să vină şi autorităţile judeţene pentru că până acum nu ne-au ajutat cu nimic ori să se implice. O casă a căzut, urmează cea de-a doua, ce să facem? Dărâmăm satul”, spune şi Ioana Ursoniu, o altă localnică din Studina.

Primarul comunei Şovarna, Constantin Prundeanu, spune că este nevoie de ajutor guvernamental pentru ca acest sat să nu fie înghiţit de pământ.

„Situaţia este foarte gravă pentru că alunecarea continuă. Am încercat să intervenim punând peste 100 de tone de balastru cu utilajele proprii, dar situaţia ne depăşeşte. Eucred că trebuie luate măsuri atât de către autorităţile judeţene, cât şi de către Guvernul României să aloce fonduri, Oamenii nu trebuie lăsaţi să sufere şi să le cadă casele. Dacă nu se intervine, acest colţ al satului Studina va fi distrus în totalitate”, spune edilul comunei.

Lucrările de consolidare sunt foarte costisitoare, în jur de 5 milioane de lei şi depăşesc cu mult posibilităţile Primăriei Şovarna.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite