Evaluarea Naţională în Mehedinţi: 65,31 la sută procentul de promovare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procentul de promovare la Evaluarea Naţională în judeţul Mehedinţi este de 65,31 la sută, mai mic faţă de anul trecut când a fost de 68,03 la sută. Au participat la examen 1.747 de elevi din cei 1.959 de elevi care aveau situaţia încheiată la finalul anului şcolar.

Trei elevi de la Colegiul Naţional Traian din municipiul Drobeta Turnu Severin au pomovat Evaluarea Naţională cu media 10. Tot de la Traian este şi eleva care s-a clasat pe locul IV, cu media 9,90. Cu aceeaşi medie a trecut examenul şi o elevă a Colegiului Naţional Gheorghe Ţiţeica.

La polul opus sunt trei elevi care au obţinut nota 1 la ambele probe. Aceştia sunt elevi la şcolile din Iloviţa, Isverna şi Corcova. Un alt elev de la Salcia a obţinut nota 1 la proba de limba şi literatura română, dar a pierdut curajul între timp şi la matematică nu s-a mai prezentat. De altfel, cei mai mulţi elevi care nu s-au prezentat la examen sunt din mediul rural. Note peste 5 sunt 1.141.

Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională pot verifica, marţi, rezultatele evaluării. Acestea au fost făcute publice deja pe site-ul evaluare.edu.ro şi la sediile unităţilor şcolare, a transmis Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Tot marţi se vor putea depune contestaţii, între orele 14.00 şi 19.00.

Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 23 iunie.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite