Exerciţiu al pompierilor din Mehedinţi. Ei îşi testează forţele în cazul unui cutremur de 7,6 grade, la Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii mehedinţeni, dar şi alte unităţi specializate îşi testează astăzi capacitatea de a gestiona o situaţie de urgenţă produsă de un seism puternic în zona de competenţă.

În scenariul exerciţiului s-a prevăzut gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un cutremur, cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, la adâncimea de 150 km: „Cutremurul s-a resimţit şi în judeţul Mehedinţi, pe teritoriul municipiului Dr.Tr.Severin. În urma cutremurului, rezultă pagube materiale semnificative, victime din rândul cetăţenilor aflaţi în locuinţe, iar unele blocuri sunt parţial afectate (casa scării prăbuşită, incendii izolate la etajele superioare ale locuinţelor). Au fost produse avarii şi la reţelele de utilităţi publice (electrice, apă, gaz, comunicaţii) ».

„Pentru rezolvarea situaţiei, în primă fază, se vor desfăşura activităţi ale Centrului Operaţional Judeţean al ISU «Drobeta», Centrelor operative cu activitate temporară de la nivelul instituţiilor şi Comitetelor locale de la nivelul localităţilor, dar şi ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, cu scopul  derulării acţiunilor de limitare şi de înlăturare a efectelor dezastrelor produse, pentru salvarea oamenilor, animalelor şi bunurilor materiale, acordarea primului-ajutor, evacuarea şi transportul victimelor, cazarea sinistraţilor, aprovizionarea cu alimente şi acordarea asistenţei sanitare persoanelor afectate, retragerea din consum a produselor contaminate”, spune Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

Activitatea de intervenţie a structurilor constituite la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin se va desfăşura în zona blocului de locuinţe L2, din cartierul Crihala, pentru salvarea persoanelor surprinse de cutremur, care nu s-au putut autoevacua, dar şi pentru lichidarea unor focare de incendiu izbucnite la etajul 3 al imobilului.
          
Prin această activitate, se va pune accent pe fluxul informaţional interinstituţional pe timpul rezolvării situaţiilor tactice.

La exerciţiu vor participa: Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi,  Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinţi, Serviciul Judeţean de Ambulanţă,  Primăria Dr.Tr.Severin, Consiliul Judeţean Mehedinţi, Serviciul public al Poliţiei Locale, Compartimentul de Control şi Inspecţie pentru Calitatea Lucrărilor în Construcţii Mehedinţi, Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale, Direcţia de Sănătate Publică, Secţia Drumuri Naţionale Dr.Tr.Severin şi Orşova Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, S.T.P.S. Mehedinţi, Filiala de Cruce Roşie, S.C. Mehedinţi Gaz S.A., S.C.CEZ Distribuţie S.A. şi S.C. Romtelecom S.A.
         
Exerciţiul are ca scop verificarea practică a modului şi posibilităţilor de punere în aplicare a Planului de apărare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de cutremur şi a Planului Roşu de intervenţie.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite