Consilierii locali au aprobat lista de repartizare a locuinţelor ANL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali de la Drobeta Turnu Severin s-au întrunit vineri în cadrul şedinţei ordinare pe luna octombrie. A fost o şedinţă care s-a prelungit peste termenul estimat, multe dintre proiectele care figurau pe ordinea de zi stârnind discuţii aprinse şi contradictorii.

Proiectul de majorare cu 50 la sută a taxelor percepute de Serviciul Public Administraţia Pieţelor, Târgurilor şi Oboarelor nu a trecut de votul consilierilor locali, aceştia propunând constituirea unei comisii care să analizeze situaţia economică a acestuia serviciu şi avia apoi să ia în discuţie această majorare.

În cadrul aceleaşi şedinţe, aleşii locali au aprobat şi lista cu persoanele care au acces la locuinţele pentru tineri, în regim de închiriere tip ANL şi a listei de priorităţi privind punctajul obţinut de persoanele care au acces la această categorie de locuinţe, având în vedere vacantarea în mod eşalonat în cursul anului 2015 a unui număr de şase locuinţe. În proiectul de hotărâre se arată că anul acesta se vor realiza şi recepţiona 127 de unităţi locative în regim de închiriere pentru tineri tip ANL.

Consilierii locali nu au primit informaţii din partea Executivului Primăriei despre data când se vor finaliza efectiv aceste locuinţe ANL şi când vor fi înmânate cheile celor care aşteaptă de atâţia ani să primească o casă.

S-a aprobat în această şedinţa suma de 370.000 de lei pentru activităţile prilejuite de sărbătorirea Zilelor Crăciunului, a Anului Nou şi a Zilei Naţionale a României.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite