Clisura Dunării, un loc perfect pentru vacanţa de 1 Mai
0Peisaje de vis, plimbări cu barca şi bucate alese. Asta găsesc turiştii care merg în zona Clisurii Dunării. Cu puţin noroc, cei care doresc să petreacă minivacanţa de 1 Mai în acest colţ de rai mai pot găsi camere libere.
Turiştii traversează România pentru un concediu în zonă. „Este o zonă foarte frumoasă, mănânci un peşte foarte bun, mai facem câte o plimbare pe Dunăre, facem plimbări cu bicicleta, sunt foarte faine traseele în zona asta. Este o zonă chiar frumoasă, merită”, spune un turist din Timişoara.
Turiştii sunt atraşi atât de frumuseţea peisajului, cât şi de bucătăria de pe Dunăre.
„Chiar dacă pescuitul este interzis în această perioadă, noi ne-am făcut stocurile pentru a putea întâmplina turiştii cu preparatele specifice, care le face bucătăria restaurantului nostru cum ar fi ciorba de peşte, saramura de somn la grătar cu mămăliguţă, şalăul file. Deci suntem pregătiţi pentru toate gusturile”, spune Doru Oniga, proprietarul pensiunii „Steaua Dunării” din Clisura Dunării.
Pentru a păstra clienţii, proprietarii de pensiuni din Clisura Dunării nu au mai mărit preţurile de câţiva ani încoace.
„De patru ani nu am mai ridicat preţul. Pot să vă spun că pachetul pe demipensiune trei nopţi costă 480 de lei de persoană şi include şi o plimbare cu ambarcaţiunea prin Clisura Dunării, iar un pachet de cinci nopţi pentru cei care vor să îmbine zilele libere pe care le au de 1 mai cu sărbătoarea paştelui avem pachet la 680 de lei cu demipensiune. Pe lângă faptul că pot să facă o cură de peşte, pot să se relaxeze foarte bine, să admire frumuseţile locului, pot face plimbări pe Dunăre, pot să facă drumeţii pe Ciucarul Mare sau de ce nu să se aventureze mai departe la Băile Herculane, la Ponoarele pentru că avem o zonă superbă, care merită descoperită”, mai spune Doru Oniga.