CFR Călători închide agenţia de voiaj din Drobeta Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călătorii se vor informa de la un birou din incinta staţiei CFR FOTO Corina Macavei
Călătorii se vor informa de la un birou din incinta staţiei CFR FOTO Corina Macavei

CFR Călători a anunţat luni că, începând cu data de 10 ianuarie, un număr de 14 agenţii de Voiaj se vor închide, în cazul a 11 dintre ele urmând să se înfiinţeze birouri în incinta staţiilor din oraşele respective.

Acestea sunt Drobeta Turnu Severin, Deva, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureş, Galaţi, Buzău, Brăila, Focşani şi Constanţa. Agenţiile din Alexandria, Bistriţa şi Zalău se vor închide definitiv.

"CFR Călători îşi propune ca prin aceste modificări, activitatea desfăşurată în cadrul birourilor Voiaj să aducă mai aproape de pasageri informaţia de care au nevoie şi cele mai prompte variante de călătorie în ţară şi în străinătate, deoarece o gară reprezintă poarta de intrare spre destinaţia dorită", au specificat reprezentanţii Societăţii de Transport Feroviar de Călători  “CFR Călători” S.A., operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. 
 

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite