Amenzi uriaşe pentru munca la negru în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Verificările s-au făcut în trimestrul III
Verificările s-au făcut în trimestrul III

Inspectorii ITM Mehedinţi au verificat 172 de angajatori în trimestrul III al anului 2017, ocazie cu care au identificat 8 angajatori care practicau munca fără forme legal şi 15 persoane care prestau „muncă la negru”.

ITM Mehedinţi a aplicat amenzi în valoare totală de 160.000 lei angajatorilor care practicau munca nedeclarată. De asemenea, s-au mai aplicat 91 de sancţiuni contravenţionale (din care 31 de amenzi în valoarea totală de 74.500 lei) pentru încălcarea altor prevederi legale prevăzute de Codul Muncii, pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor.

În total, în trimestrul III din anul 2017 au fost aplicate 101 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind în sumă de 234.500 lei.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în aceeaşi perioadă de timp, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinţi au efectuat 146  inspecţii de control, constatând 102 abateri de la legislaţia în vigoare, dispunând un număr de 102 măsuri pentru remedierea acestor deficienţe. Pentru abaterile constatate în acest domeniu s-au aplicat un număr de 102 sancţiuni contravenţionale,  din care 19 amenzi contravenţionale în valoare de 139.000 lei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite