Agenţii de pază din Mehedinţi, verificaţi de poliţie

Agenţii de pază din Mehedinţi, verificaţi de poliţie

FOTO Mediafax

Poliţiştii mehedinţeni, în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinţi şi Poliţia Locală Drobeta Turnu Severin, au acţionat pentru identificarea personalului de pază al agenţilor economici, care nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, fapt ce determină sustragerea de bunuri din unităţile economice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, cadre ale Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinţi şi ale Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin, în intervalele orare 09:00-16:00, respectiv, 02:00-04:00, au acţionat marţi, 7 noiembrie, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin în vederea verificării îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către agenţii de pază de pe raza municipiului.

“Astfel, ca urmare a activităţilor desfăşurate, au fost controlate 45 de societăţi comerciale şi 39 de agenţi de pază, 4 dintre aceştia fiind sancţionaţi contravenţional, iar 17 au fost atenţionaţi în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către efectivele participante”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinţi.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare pe raza judeţului Mehedinţi, atenţionează poliţiştii.
 

citeste totul despre: