Acţiunea „Trotineta” a poliţiştilor din Mehedinţi s-a lăsat cu sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPJ Mehedinţi
FOTO IPJ Mehedinţi

Tot mai mulţi şoferi sesizează Poliţia de prezenţa în trafic a vehiculelor electrice (trotinete), ai căror conducători pun în pericol siguranţa rutieră pe drumurile publice, anunţă IPJ Mehedinţi.

În acest weekend, poliţiştii Biroului de Ordine Publică împreună cu Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au organizat o acţiune pentru verificarea respectării legislaţiei rutiere de către persoanele care încredinţează sau închiriază vehicule electrice (trotinete), precum şi de către persoanele care conduc aceste vehicule pe drumurile publice.

„Cu ocazia acţiunii organizate, faţă de 8 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 41 ani, depistate în trafic, pe raza municipiului, conducând astfel de vehicule, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinţi.

Vehiculele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii mai precizează că persoanele care conduc sau inchiriază/încredinţează astfel de vehicule, pentru a fi puse în circulaţie ele trebuie să fie înregistrate/înmatriculate, iar cei care doresc să circule pe drumurile publice trebuie să deţină permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte vehiculul electric.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite