VIDEO Pacient lăsat să zacă pe jos la Spitalul Judeţean din Tulcea. Conducerea va face o analiză a imaginilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imagini cu un pacient căzut pe holurile Spitalului Judeţean din Tulcea, în timp ce în jurul său o angajată spăla cu mopul, au apărut pe o reţea socială. Conducerea spitalului va face o anchetă, dar nu exclude ca totul să fie o înscenare.

Imaginile au fost surprinse vineri, 13 octombrie, pe holurile Spitalului Judeţean din Tulcea. Un pacient zace pe jos în timp ce o angajată a instituţiei da liniştită cu mopul în jurul său. În cele din urmă omul este ridicat de jos de o altă persoană.

Directorul Spitalului Judeţean Tulcea a declarat pentru Adevărul că persoana respectivă are sute de internări, că este un client al spitalului, cunoscut de medicii de la urgenţă ca o persoană care consumă droguri şi alcool. Cu toate acestea, în cursul zilei, conducerea va analiza imaginile surprinse de camerele video ale instituţiei pentru a lămuri situaţia. În cazul în care se confirmă că este vina vreunui angajat al instituţiei, cazul acelei persoane va fi analizat în comisia de disciplină.

„ Fetele care erau de serviciu mi-au spus că a fost adus de către salvare în cărucior, s-a dat jos din cărucior, s-a întins pe jos şi a vomat. Ele ştergeau voma în acel moment. După aceasta, ele spun că individul s-a ridicat, le-a înjurat, şi-a luat o cafea şi a fumat o ţigară pe rampă, apoi a plecat acasă. Şi medicul de la UPU mi-a confirmat că l-a înjurat şi pe el”, declară directorul Spitalului, Tudor Năstăsescu.

„Mi-e foarte greu să cred că cineva din sistem face lucruri de genul acesta, adică să vezi pe cineva care cade pe jos şi tu să dai cu mopul pe lângă el. Singura explicaţie logică este că individul mima toată treaba asta. E mult prea mult ca să fie real”, a mai adăugat directorul instituţiei.

Pe aceeaşi temă:

Tragedie în judeţul Tulcea: trei englezi pe biciclete, loviţi din plin cu maşina. Unul dintre ei a decedat pe loc

Tulcea: Trei persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat şi apoi a luat foc

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite