Cinci răniţi într-un sat din Tulcea, în urma exploziei unor butelii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ISU Tulcea
FOTO ISU Tulcea

Cinci persoane au fost rănite, marţi, în urma exploziei mai multor butelii cu GPL într-o gospodărie din satul Balabancea, din Tulcea, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de poliţişti, pompieri, ambulanţe şi un elicopter SMURD. Din primele date a reieşit că proprietarii locuinţei comercializau butelii GPL, iar la un moment dat a izbucnit un incendiu, care a provocat explozia buteliilor.

Trei dintre persoanele rănite a fost transportate la Spitalul Judeţean Galaţi, una la o unitate medicală din Bucureşti, iar cea de-a cincea victimă a refuzat să fie dusă la spital, primind îngrijiri medicale la domiciliu. Două dintre victime au răni foarte grave, una are răni grave, iar alte două persoane au suferit arsuri uşoare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au intervenit pentru limitarea efectelor unui incendiu într-o gospodărie din localitatea Balabancea.

„Şoferul şi încă doi angajaţi descărcau buteliile din maşină. Şi de la una care a bubuit au mai explodat încă vreo patru. Băieţii care descărcau s-au ars pe mâini“, a declarat un martor.

Focul a cuprins o anexă gospodărească şi s-a extins şi în spaţiul unde se aflau mai multe butelii GPL, proprietarii ocupându-se cu comercializarea acestora.

La faţa locului, s-au deplasat mai multe autospeciale de pompieri, SMURD, ambulanţe, dar şi elicopterul SMURD. Trei dintre persoanele rănite au fost duse la Spitalul Judeţean Galaţi, una la o unitate medicală din Bucureşti, iar cea de-a cincea a refuzat transportul la spital şi a primit îngrijiri medicale la domiciliu din partea cadrelor medicale prezente la faţa locului.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul, care a distrus anexa gospodărească, iar cauza izbucnirii focului este în curs de stabilire.

Explozia a avut loc în momentul descărcării unor butelii. 

Explozie butelii FOTO ISU
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite