Scandal la Maliuc: soţul viceprimăriţei, acuzat că a băgat un copil în spital
0Emil Maioru este acuzat că ar fi lovit copil de 11 ani, care la momentul de faţă este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.
Emil, soţul Florentinei Maoiru, este acuzat că la finalul săptămânii trecute ar fi lovit un copil de 11 ani din comuna Maliuc, după ce acesta l-ar fi agresat pe fiul lui.
Mai exact, băiatul i-a dat o palmă fiului viceprimăriţei, după care tatăl acestuia a venit să facă dreptate:l-a lovit pe copilul ce i-a pălmuit fiul. Minorul care a încasat bătaie de la soţul viceprimăriţei a fost preluat de un echipaj de Ambulanţă şi transportat la spitalul judeţean, acolo unde a rămas internat. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale se va stabili şi încadrarea faptei, a spus Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.
Primarul din Maliuc spune că ştie de incidentul petrecut săptămâna trecută în Partizani, dar nu a reuşit să discute cu viceprimăriţa despre incident. „Nu mi se pare normal cum a acţionat, dar este viaţa personală a domniei sale, nu am de ce să discut aşa ceva“, a spus primarul.
Contactată telefonic, viceprimăriţa a ţinut să precizeze că nu a agresat pe nimeni (de soţ nu a nu zis nimic) şi a refuzat să dea alte declaraţii pe acest subiect.
Mama copilului care este la spital intenţionează să depună reclamaţie la Parchet pentru ceea ce i s-a întâmplat minorului.