Finanţare sub semnul întrebării pentru ediţia a zecea a Festivalului „Anonimul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul aduce în deltă mii de turişti FOTO festivalul-anonimul.ro
Festivalul aduce în deltă mii de turişti FOTO festivalul-anonimul.ro

Au solicitat 10.000 de euro pentru organizarea acestui eveniment cultural din Delta Dunării, dar există posibilitatea de a anula ediţia festivă 2013. Institutul Cultural Român a făcut publică lista cu evenimente ce vor primi finanţare, iar festivalul de film de la Sfântu Gheorghe nu figura pe listă.

„Noi am înţeles că până marţi putem să completăm dosarele. Intenţionăm să aducem actele solicitate, cum ar fi scrisori de intenţie, care sunt destul de greu de obţinut. Dosarele au fost depuse iniţial până pe data de 15 ianuarie, iar până la acea dată era foarte greu să ducem toate actele, întrucât majoritatea instituţiilor nu aveau bugetele aprobate“, a explicat Livia Văsuianu, din cadrul Fundaţiei.

Aceasta a ţinut să precizeze că statul nu finanţează fundaţia, ci acoperă o parte din cheltuieli. „Noi am solicitat 10.000 de euro, dar suma pentru organziarea festivalului este mult mai mare. Este vorba despre circa 100 de invitaţi, transport, cazare, masă“, a mai explicat reprezentantul organizatorilor.

Evenimentul cultural cu tradiţie în România reuneşte, an de an, aproximativ o sută de invitaţi de marcă din cinematografie şi aduce în Delta Dunării circa 4.000 de iubitori de film din România şi nu numai.

În acest an, evenimentul era programat pentru 9 – 18 august 2013.
 
Institutul Cultural Român a ţinut să clarifice situaţia proiectelor ce vor obţine finanţare. Pentru prima dată, în acest an ICR a organizat concurs cu finanţare nerambursabilă, pe baza prevederilor legale, pe diferite arii culturale şi, în acelaşi timp, un concurs naţional. De aceea, la concurs au participat proiecte din diferite arii culturale (muzică, teatru, folclor, arte vizuale, arhitectură etc.) şi din întreaga ţară. Aceasta este doar una din liniile de finanţare de proiecte culturale ale ICR, alături de cooperări externe, diaspora, proiectele institutelor culturale române din străinătate. Pentru acest concurs au fost alocaţi 450 000 RON, prin Direcţia Generală a Promovării Creaţiei.

Legislaţia existentă a concursurilor pentru finanţare nerambursabilă de către instituţii publice obligă la organizarea a două faze ale unui concurs pentru proiecte în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile: o fază de verificare tehnico-juridică a dosarelor ce cuprind proiecte şi o fază de selecţie valorică a proiectelor, prin comisii de specialitate, constituite din evaluatori cu expertiză din domeniul cultural.

Până în acest moment, la Institutul Cultural Român, s-a parcurs abia prima fază. Valoarea, importanţa şi reprezentativitatea proiectelor se stabilesc în faza a doua a concursului. Această ierarhie se stabileşte de către evaluatori independenţi, în faza următoare, a doua, a concursului, care începe abia din 21 martie 2013.

„Subliniem că unele instituţii şi proiecte au fost considerate, deja din octombrie – noiembrie 2012, drept parteneri strategici, respectiv acţiuni strategice, cu vizibilitate internaţională, ale Institutului Cultural Român. De aceea, (…) Festivalul de Film Anonimul (Sfântu-Gheorghe) se finanţează direct, în calitate de parteneri strategici. În câteva zile se va comunica nivelul finanţării acestora“, se arată în răspunsul oficial transmis de ICR.
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite