Braconaj în Delta Dunării. Peste 600 de kilograme de peşte şi 80 de plase au fost confiscate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul Poliţiei de Frontieră Tulcea au prins doi bărbaţi ce braconau peşte în incinta amenajări piscicole Dranov.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Sectorul Poliţiei de Frontieră Tulcea au fost sesizaţi vineri, 29 iunie, cu privire la faptul că, în cadrul amenajării piscicole Dranov , mai multe persoane extrag ilegal cantităţi importante de peşte.

„Poliţiştii de frontieră s-au deplasat la faţa locului unde au depistat doi bărbaţi în timp ce încărcau în două ambarcaţiuni, peştele capturat. În urma verificării s-a stabilit faptul că este vorba de coi cetăţeni români, în vârstă de 33 de ani, respectiv 21 de ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea”, transmite Garda de Coastă.

În ambarcaţiunile celor doi braconieri au fost descoperite 80 de plase de pescuit cu fir textil şi 620 kilograme de peşte, din speciile crap, somn, şalău, plătică şi caras, în stare proaspătă.  

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurile legale, iar plasele de pescuit şi ambarcaţiunile au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Pe aceeaşi temă:

Echipa Gărzii de Coastă, câştigătoarea Cupei Regelui la Oină

O navă a Poliţiei de Frontieră va supraveghea frontierele Europei din Marea Egee


 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite