Unul dintre portarii echipei de fotbal a României, Costel Pantilimon, s-a cununat marţi la Dumbrăviţa, lângă Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Pantilimon, la cununie. FOTO: temesvarihirek.ro
Familia Pantilimon, la cununie. FOTO: temesvarihirek.ro

Fotbalistul în vârstă de 26 de ani se află sub contract cu Manchester City şi a fost învoit de antrenorul Roberto Mancini pentru a da o fugă în România şi a-şi oficializa relaţia cu aleasa inimii sale, Andreea.

Cununia a fost oficiată de primarul comunei Dumbrăviţa, localitate aflată la câţiva kilometri de Timişoara şi aleasă ca loc de reşedinţă de mulţi bănăţeni cu dare de mână. La ceremonie au participat doar membrii familiilor şi câţiva apropiaţi.

"E un moment important din viaţa mea, e important pentru familiile noastre. Trebuia să facem şi acest pas, ne bucurăm de această zi, suntem fericiţi şi sper să fim aşa toată viaţa", a spus Costel Pantilimon, la ieşirea din Primărie, pentru Behela TV, televiziunea comunei Dumbrăviţa.

Pantilimon a petrecut şase ani la Timişoara, unde a jucat pentru Politehnica, având şi o locuinţă în oraşul de pe Bega.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite