Unde intrăm la apă în această vară la Timişoara GALERIE FOTO

Unde intrăm la apă în această vară la Timişoara GALERIE FOTO

Relaxare la ştrandul No Name

Ștrandurile din Timișoara s-au deschis rând pe rând începând din data de 1 mai. În general, timişorenii trebuie să scoată din buzunare 10 lei pentru o zi de bălăceală

Ştiri pe aceeaşi temă

Primii care și-au deschis porțile au fost cei de la No Name, care, la inaugurare au avut-o pe Antonia în concert. Este un ștrand cochet, cu un singur bazin, dar cu multe zone de relaxare, cu șezlonguri, iarbă verde, teren de tenis și de volei, bar, tresase și, în premieră, o berărie. Intrarea la ștrandul din apropierea stadionului “Dan Păltinișanu” costă 10 lei.



GALERIE FOTO

Tot de 1 mai au deschis și cei de la Sun Beach, ștrand care se află în Calea Buziașului, în spatele terenurilor de tenis. Baza de agreement are două piscine, una pentru copii și un jacuzzi imens în aer liber situat în mijlocul resortului. Tarifele de intrare sunt în funcție de loc: paturile costă 29 lei, iar șezlongurile 24 lei.


GALERIE FOTO

Pe Bulevardul Liviu Rebreanu se află și ștrandul Lemon, care se va deschide în acest week-end. Și aici s-au făcut mai multe modernizări, însă cu toate că există doar un singur bazin nu au reușit încă să termine lucrările. Pe lângă locurile amenajate pentru plajă există și teren de tenis pe iarbă artificială și teren de mini-fotbal. Biletul va costa tot 10 lei.

Se face baie și seara la Termal

Ștrandul Termal ZHH a fost următorul care și-a primit clienții, deschiderea fiind amânată datorită lucrărilor de mentenanță. “Am înlocuit toate pompele, am luat șezlonguri noi, am refăcut toaletele și a trebuit să schimbăm o serie de obiecte din bazin care au fost distruse”, afirmă Husam Hajar, patronul ștrandului ZHH.



GALERIE FOTO

Ștrandul Termal ZHH nu mai are apă termală, însă Hajar afirmă că dispune de cel mai modern sistem de curățare și control al apei, care a costat nu mai puțin de 1,7 milioane de euro. “Este o instalație antibacterială care oferă informații pe calculator, în fiecare moment. Practic e un laborator”, a mai declarat Hajar. Intratea la ZHH Termal costă tot 10 lei. Vestea bună pentru studenții din complexul de peste drum este că aici se va putea face baie și seara.

Lucrări pe ștrandul UMT

Tot la mijlocul acestei luni își deschide porțile și ștrandul UMT. Cel puțin acesta este planul reprezentanților ștrandului.  “Noi am zis că deschidem până pe 20 mai, dar mai avem de lucru. Ștrandul va fi renovat în totalitate. Se reînnoiește clădirea care adăpostește restaurantul, va mai fi o pizerie, o terasă și un magazin. Bazinele sunt curățate anual, se lucrează și la pompe. Totul va fi ca nou. Sper să putem deschide în termenul stabilit”, a declarat Cătălin Stoicescu, managerul ștrandului.



GALERIE FOTO

O dată cu deschiderea ștrandului, noul SPA Termalium, care a fost inaugurat iarna trecută, se va închide. Vor fi mutate în aer liber o serie de servicii în exterior, cum ar fi nămolul de la Techiergiol sau masajele. Intratea la ștrandul UMT va costa tot în jurul a 10 lei.

Ștrandul de la UMT este singurul din oraș care va avea apă termală, care vine din foraje de la adâncime de 1.270 de metri. Apa este considerată pură din punct de vedere bacteriologic și este bogată cu oligoelemente și siliciu, fiind recomandată pentru numeroase afecțiuni.

În ștrand există un bazin mare și două mai mici. Cei care doresc să joace fotbal aici există trei terenuri cu iarbă artificială.

Mai toate ștrandurile din Timișoara au cam același program, fiind deschise între orele 10.00 și 20.00.

Alternative în afara orașului

Timișorenii s-au obișnuit să iasă din oraș pentru a face plajă și baie în albia râului Timiș. Pentru agrement, există două zone amenajate: cel de la Șag, aflat la 10 kilometri și cel de la Albina, la 15 kilometri de Timișoara.

Cei care doresc să iasă din oraș, dar vor totuși un ștrand, există două variante: ștrandul de la Sânmihaiul German (prețul de intrare este 7 lei) se află la 20 de kilometri de oraș, unde există și apă termală, iar baie se poate face și seara. Cealaltă este ștrandul de la Băilea Calacea, aflat la 18 kilometri de Timișoara.


citeste totul despre: