Mărturiile şvabilor vânduţi de Ceauşescu Germaniei. Cât era şpaga cerută de securişti şi ce a făcut fostul dictator cu miliardele de mărci

Mărturiile şvabilor vânduţi de Ceauşescu Germaniei. Cât era şpaga cerută de securişti şi ce a făcut fostul dictator cu miliardele de mărci

Hainz Gunther Hush decorat de şvabii bănăţeni la Ulm FOTO Ştefan Both

DESTINE Peste 5.000 de şvabi din Banat, vânduţi de fostul dictator Germaniei, într-o negociere secretă, s-au adunat, zilele trecute, în oraşul Ulm, landul german Baden-Württemberg.

Ştiri pe aceeaşi temă

Printre poveştile lor, se numără mărturii impresionante despre cum şi-au cumpărat o viaţă mai bună, mituindu-i pe foştii securişti, dar şi amintiri dureroase despre felul în care, imediat după Revoluţie, au fost descurajaţi de primii lideri ai României să se întoarcă acasă
 
Aproximativ 230.000 de şvabi şi saşi au fost vânduţi de Nicolae Ceauşescu Germaniei, între anii 1968 şi 1989. Despre banii pe care România i-ar fi luat de pe urma acestor oameni din Banat nu vorbeşte nimeni cu exactitate, dar se vehiculează că suma ar fi fost în jur de trei miliarde de mărci germane.
 
Dintre cei vânduţi atunci de Ceauşescu, mulţi au ajuns în localitatea germană Ulm, acolo unde, la fiecare doi ani, se întâlnesc mii de şvabi bănăţeni ajunşi prin toate colţurile lumii. Cinci mii de suflete vândute de Ceauşescu Germaniei s-au adunat la Ulm, zilele trecute, aducând cu ei o tradiţie şi o istorie scoase cu forţa din rădăcini. La acest eveniment a participat şi un jurnalist „Adevărul”, care a aflat poveştile de viaţă impresionante ale şvabilor care au părăsit România înainte de Revoluţie.
 
8.000 de mărci, şpagă la Securitate

Poveştile lor, ale celor care nu pot uita cum şi-au negociat, ani la rând, dreptul la viaţă, sunt pe cât de cutremurătoare, pe atât de reale. Una dintre poveşti este a lui Werner Gilde (54 de ani), vândut de Ceauşescu Germaniei. Aşa a ajuns, în 1984, din localitatea timişeană Biled în Nurnberg. 

„Momentul în care m-am decis că trebuie să plec din România a fost atunci când l-am auzit pe Ceauşescu spunând că, în zece ani, aici va rămâne doar un popor unic, poporul român. Atunci am ştiut că nu mai suntem doriţi în ţara noastră”, a povestit, pentru „Adevărul”, Werner Gilde.
 
A fost unul dintre şvabii vânduţi de fostul dictator, însă, totodată, unul dintre cei care au plătit din buzunarele lor Securităţii, pentru a prinde un loc mai în faţă pe lista celor care să ajungă mai repede în Germania.  

„Am plătit 8.000 de mărci germane. Erau foarte mulţi bani la acea vreme. I-am strâns de la rudele din Germania. Atunci, nu ştiam că oricum am fost cupăraţi de statul german şi urma să ajungem acolo. Am aşteptat doi ani până am reuşit să plec. Am ajuns la Nurnberg, la un centru pentru emigranţi, mi-au dat un şomaj de sub 1.000 de mărci. După câteva luni, de la 1 decembrie 1984, am fost angajat la Siemens, pe 1.775 de mărci. De 27 de ani, tot acolo lucrez, ca inginer”, a mai povestit Werner Gilde. 

Werner Gilde, priveşte nostalgic malul Dunării de la Ulm

După aproape trei decenii de când şi-a lăsat ţara natală în urmă, şvabul Gilde Dacă mărturiseşte că, de multe ori, după Revoluţia din ’89, s-a gândit să revină definigtiv acasă. „Mulţi dintre noi, şvabii vânduţi, ne-am gândit la asta. Însă, imediat după Revoluţie, auzeam din ţară că sunt probleme mari cu primirea pământurilor confiscate de comunişti. Aşa am ajuns să credem că nu mai are niciun rost să ne judecăm cu statul român pentru pământurile noastre şi am renunţat să ne întoarcem. Dacă ni se dădeau înapoi proprietăţile, mulţi reveneam în România”. 

„Nu ne vindem ţara!” şi răul

Un alt motiv pentru care Werner Gilde spune că i-ar fi fost aproape imposibil să revină în România era propaganda care s-a făcut, imediat după Revoluţie, de către liderii politici de atunci împotriva celor plecaţi peste hotare în timpul regimului comunist, dar care aveau de recuperat pământurile care le fuseseră confiscate de fostul regim. 

„După ’89, Ion Iliescu, cel care era atunci preşedinte, ne-a făcut foarte mult rău. Era acel slogan celebru pe care tot îl vehicula, «Nu ne vindem ţara!», care nouă, şvabilor, dar şi altor români plecaţi din ţară, ne-a tăiat orice speranţă că am mai putea avea o viaţă bună înapoi în România. Iliescu spunea, atunci, că el, pe vremea lui Ceauşescu, a rămas în ţară şi a mâncat salam cu soia alături români, în timp ce nemţii, adică şvabii ca mine, au băut şampanie în străinătate. Dacă, atunci, reveneau nemţii plecaţi, ar fi ridicat mult ţara asta. Eu am revenit, însă, la Biled aproape în fiecare an şi nu am rupt legătura cu România, dar am decis să nu mă mai întorc niciodată definitiv în ţara mea”, a conchis Gilde. 

Învăţată să mintă de securişti

Pauline Huschitt (64 de ani), din Cenad, judeţul Timiş, a părăsit România în 1984. „Chiar de la începutul anilor ’80, veniseră vremuri foarte grele în România. Începuse sărăcia, Ceauşescu urmărea doar să plătim datoriile de ţară, oamenii sufereau de foame. Atunci, şvabii începuseră să plece în număr foarte mare din ţară. Ajunsese ca o modă. Se ajunsese ca, într-un singur an, 16.000 de şvabi din Banat să părăsească România. Nimeni nu vroia să rămână ultimul”, a spus Pauline Huschitt.
 
Şi ea a fost pe lista celor care au decis să plătească fostei Securităţi pentru un loc în faţă pe lista celor care primeau paşaport să părăsească ţara. Pe lângă tranzacţia oficială, dar secretă, dintre Ceauşescu şi Germania pentru fiecare suflet de şvab, s-a dezvoltat o veritabilă afacere subterabnă în care membrii de bază din Securitatea de la Timişoara s-au gândit că pot face bani mulţi de pe urma dorinţei nemţilor din Banat de a-şi îndeplini mai repede visul.

„Eu a trebuit să dau 8.000 de mărci şi cam 90.000 de lei pentru a pleca mai repede din România. Aveam 34 de ani şi doi copii, de 13 şi 14 ani. Îmi amintesc că m-am dus la un securist bătrân, pe nume Bogdan. Întâlnirile dintre noi aveau loc la el acasă. Niciodată nu mergeam cu mâna goală. Mi-a spus câţi bani trebuie să-i dau, pentru a-mi da mai repede paşaportul, ca să nu aştept câţiva ani. Pe atunci, trebuia să ai mare grijă, pentru că, dacă te prindeau cu valută, făceai puşcărie”, a povestit Pauline Huschitt.

Pauline Huschitt.a fost prezentă la întâlnirea şvabilor bănăţeni de la Ulm

Femeia a mai povestit, pentru „Adevărul, că toţi nemţii care părăseau, atunci, România declarau oficial că fac asta pentru „întregirea familiei”. Pauline Huschitt avea, însă, toată familia în România. „Când a trebuit să scriu la rubrica «Întregirea familiei», nu ştiam ce să fac. Securistul căruia îi dădusem banii mi spus să scriu că mă duc la tata, deşi tata era la Cenad. Apoi, mi s-a aprobat plecarea”, a mai spus Huschitt, care a păstrat, însă, legătura cu locurile natale. 
 
În august, la iniţiativa Paulinei Huschitt, se va ridica un obelisc în centrul Cenadului, satul în care s-a născut, în amintirea şvailor care au locuit acolo. „A fost o perioadă în care am dorit să revin în România, la fel ca mulţi alţi germani născuţi aici. Dacă se făceau retrocedările la începutul anilor ‘90, cu siguranţă am fi făcut acest pas, de a reveni acasă. Dar am renunţat. După Revoluţie, liderii politici din România strigau cât puteau că ţara nu are nevoie de germani”, a mai afirmat Pauline Huschitt.

„Sunt din Banatul Montan şi mă mândresc”

Deşi şi-au găsit o patrie nouă, unde şi-au luat vieţile de la zero şi s-au realizat, şvabii bănăţeni adunaţi, zilele trecute, la Ulm, spun că nu au uitat niciodată de locul de unde au plecat. Günther Friedmann (62 de ani) este originar din satul Tirol, judeţul Caraş-Severin. Bărbatul, muzician de profesie, a plecat în Germania din 1973, dar nu a rupt niciodată legăturile cu ţara-mamă. Nu face parte din categoria celor vânduţi de Ceauşescu, părăsind ţara în anii în care şvabii din România încă mai puteau pleca în Germania fără a fi constrânşi de fostul regim.
 
Ca şi Werner Gilde, Friedmann a rămas cu o legătură puternică sufletească faţă de locurile natale, dar şi cu mândria că e şvab din Banat.  

„De mai multă vreme, mă întorc anual în România. În 2012, am organizat, la Tirol, evenimentul prin care am marcat 200 de ani de la întemeierea satului. Personal, nu am luat nimic înapoi, nici vie, nici pădure, nici pământul pe care le aveam în proprietate, înainte de naţionalizare, pentru că nu am avut de gând să mă întorc. Când ajung în ţara în care m-am născut, mă duc pe câmp, îmi place să umblu singur şi contemplez. Dacă cineva mă întreabă, eu spun că sunt din Banatul montan. Cu asta mă mândresc”, a declarat Friedmann.
 

Günther Friedmann, un bănăţean originar din satul Tiro

„În cutiile din Ulm”, pe Dunăre în jos

Oraşul german Ulm este locul de unde, în urmă cu aproape 300 de ani, au plecat spre Banat primii colonişti germani, care au reuşit să facă dintr-un ţinut sterp, neprietenos, mlăştinos, o zonă înfloritoare. Sute de sate şi oraşe din Banat, case şi pământuri roditoare au fost lăsate moştenire unei ţări care nu i-a mai dorit şi care i-a vândut pe capete, între anii 1968 şi 1989. 
 
„În urmă cu peste trei secole, populaţia din întregul spaţiu din sudul Germaniei a pornit, pe vapoarele denumite «cutiile din Ulm», în josul Dunării, pentru a căuta o nouă fericire, o nouă patrie. Foarte mulţi dintre ei au plecat pe acest drum animaţi de gândul de a fi liberi. Ei erau iobagi, iar preţul aşezării lor în Banat a fost libertatea. Primii dintre ei au avut parte de moarte, a doua generaţie a muncit şi a suferit de nevoie, iar abia la a treia generaţie au avut parte de pâine”, a explicat Ivo Gönner, primar, de 20 de ani, al localităţii Ulm. 

La evenimentul care a avut loc weekendul trecut, şvabii bănăţeni adunaţi la Ulm au vizitat monumentul ridicat pe malul Dunării pentru urmaşii lor, care plecau de aici în căutarea unei vieţi mai bune. „S-a dovedit din nou că şvabii bănăţeni din toată lumea se simt legaţi de originiea lor. Ce dovadă mai bună poate fi decât numărul celor care au venit anul acesta la Ulm? Au venit de peste tot, din SUA, Brazilia, Argentina, Austria, Germania şi din Banat, din România”, a spus Peter Leber, preşedintele Asociaţiei Şvabilor Bănăţeni din Germania. 
 
Heinz Günther Hüsch, negociatorul Germaniei: „A fost un război al cuvântului şi al banilor”
 
În cadrul evenimentului de gală de la Ulm, de zilele trecute, Asociaţia Şvabilor Bănăţeni a acodat cea mai importantă distincţie avocatului Heinz Günther Hüsch (84 de ani), cel care a negociat din partea Germaniei Federale cumpărarea unui număr de circa  230.000 de etnici germani din România. Avocatul a dus tratative dure şi secrete cu fosta Securitate din România, pentru ca germanilor din România să le fie cumpărată libertatea. Pe lângă negocierile de grup, existând preţuri în funcţie de pregătire celui vândut, au fost 400 de cazuri nominale în care s-au purtat negocieri.  
 
Şvabii bănăţeni v-au aplaudat în picioare minute bune. La ce vă gândeaţi în acele momente? 

Heinz Günther Hüsch: Mă gândeam la cei care au muncit alături de mine pentru a asigura libertatea, bunăstarea şi, nu în ultimul rând, fericirea personală a celor 230.000 de etnici germani care au părăsit România. Mă gândeam la acei germani din România care au avut de dus o povară însemnată. Mă gândeam şi la plătitorii de impozite din Germania, mulţi nemaifiind printre noi, care şi-au adus aportul la cumpărarea acestor oameni, lucru care a dus la obţinerea acestei distincţii pe care şvabii bănăţeni mi-au acordat-o. 

Mii de persoane l-au aplaudat pe avocatul Hüsch

De ce a fost de acest troc unic în istorie făcut de Germania cu România comunistă, pentru cumpărarea acestor sute de mii de oameni?

Şvabii au făcut dintr-un ţinut sterp peisaje înfloritoare, cu terenuri agricole, sate puternice, au construit oraşe de vis. Au avut grijă să le păstreze în stare impecabilă. Era normal să îşi dorească să fie fericiţi, chiar dacă nu aveau pretenţii exagerate. În loc de mulţumire, sistemul din România s-a îngrijit să le facă viaţa cumplită. I-a trimis în lagăre de muncă în URSS sau în stepele Bărăganului. Mulţi dintre ei nu s-au mai întors, au murit. Acest sistem i-a dezrădăcinat, au fost despărţite familii, iar multe altele au fost strămutate forţat. A urmat lipsirea de proprietate şi refuzul drepturilor cetăţeneşti, urmăriri din partea Securităţii. Li s-a interzis dreptul la libera circulaţie, drepturi fundeamentale ale oamenilor şi drepturi speficice unei orânduiri democratice. În mare, aceste lucruri importante au dus la decizia Germaniei de a-i salva pe etnici. 

Aproape 22 de ani aţi lucrat sub acoperire, în această misiune secretă de negociere, pe care aţi avut-o în România. Cum au fost acei ani?
 
Heinz Günther Hüsch: Era un război al cuvântului, al argumentaţiilor şi al banilor. Acţiunea a condus la eliberarea a 230.000 de germani din România. S-au semnat şase Contracte cadru şi numeroase înţelegeri verbale. Au avut loc, în total, 313 negocieri, la care am participat direct, dar au mai fost şi multe întâlniri neoficiale. Aceste negocieri şi întâlniri aveau loc la Bucureşti, Viena, Roma, Paris, Stockholm, Copenhaga, Bonn, Munchen, Köln  sau în biroul meu din Neuss. Această misiune s-a realizat, în acest timp, sub patru cancelari ai Germaniei, şase miniştri de externe şi sub o tăcere care poate, astăzi, pare incredibil de păstrat. 

Cum au decurs dialogurile cu Securitatea?

Trebuia dialogat continuu cu puternica şi periculoasa Securitate de atunci din România. Erau necesare dezbateri şi chiar erau indispensabile certurile. Armonie în mod sigur nu exista. Sub nicio formă nu a existat o relaţie prietenească, dar exista respectul necesar.

Banii, împărţiţi între Ceauşescu şi Securitate?

Heinz Günther Hüsch cu diploma primită de la şvabii bănăţeni

Ştiţi unde au ajuns banii trimişi de Germania în România, pentru şvavi şi saşi?
 
Unde s-au dus banii nu ştiu. Nu ştie nimeni. Se spune că Ceauşescu avea două conturi în Elveţia, unde se spune că ar fi mers o anumită sumă. Negociatorii români spun că 20 la sută din bani intrau în conturile fostei Securităţi. Dar nimeni nu poate spune unde s-au dus cu adevărat acei bani. 

Cum se stabileau preţurile?

Germania a plătit între 2.000 de mărci, pentru omul de rând, şi 10.000 de mărci, pentru cei cu studii superioare sau studenţi. Fiecare persoană avea un preţ, în funcţie de statutul şi de pregătirea acesteia. Cei cu studii superioare costau mai mult. Dar sumele se renegociau mereu. S-au dus negocieri dure. Pe lângă grupuri, au avut loc negocieri separate pentru 400 de cazuri nominale. Nu pot să vorbesc despre persoanele pentru care s-au negociat individual.

Acuzat că l-a ajutat pe Pacepa să fugă 

Care a fost cel mai dificil moment în „vizita” din România?
 
În 1978, am fost acuzat că am ajutat la fuga lui Ioan Mihai Pacepa, fostul şef al Serviciilor de Informaţii Externe. Cu câteva zile înainte de plecarea lui Pacepa, eu am fost în România, pentru o negociere. El a fost văzut alături de un tânăr, pe aeroportul militar. Au crezut că eu am fost acel tânăr. A trebuit să dau explicaţii la Bucureşti. Am spus că ar trebui să discute cu americanii, nu cu germanii. Am vrut să refuz iniţial, dar atunci le dădeam motive să creadă că eu sunt vinovat. Am reuşit să îi conving de nevinovăţia mea. Atunci, însă, au fost schimbaţi toţi negociatorii români, cu care eu purtam tratativele.
 
Şvabii bănăţeni nu au uitat de unde plecat. 

Heinz Günther Hüsch: Mă bucur pentru că ei au îmbogăţit Germania de astăzi, dar şi mai multe ţări din lumea întreagă. Mulţi dintre ei se preocupă ca în patria lor de baştină să se mişte ceva, ca bisericile şi vestigii ale istoriei să se păstreze în Banat. Bănăţenii au realizările lor prin cultura de răsunet, ţin legătura cu patria lor pierdută şi îşi recunosc şi apreciază patria cea nouă. Acest lucru l-am putut observa şi aici la Ulm.

Heinz Günther Hüsch le vorbeşte şvabilor despre negocierile duse în România 
 
Înainte de începerea negocierilor, RFG a început relaţii de prietenie cu România

Atunci când Republica Federală Germania a început relaţiile de prietenie cu România, adică în 1967, a devenit tot mai accentuat un interes al Germaniei de a se ocupa de soarta cetăţenilor care stau în afara graniţelor sale. Din aceast deziderat s-a creeat cea mai mare acţiune umanitară cunosută în istorie. În timpul în care cancelarul Germaniei a fost Georg Kiesinger (n.r. în perioada 1966- 1969 a fost cancelar federal al Germaniei). s-a încercat abordarea unui subiect care în primă fază era considerat nerealizabil. Era dorinţa de ai ajuta pe cei care erau lipsiţi de libertate şi cei care sufereau de lipsuri multiple. 
 
Ştiaţi că aveaţi dosar de urmărire făcut de Securitate?
 
Ştiam că au toate informaţiile despre mine şi viaţa mea privată. S-a întâmplat un episod, în aeroport, la Bucureşti. Negocierile au intrat într-un impas, şi eu vroiam să plec. A trebuit să predau leii la un ghişeu. Am vrut totuşi să păstrez câteva monede să le duc acasă, ca amintire, dar nu m-au lăsat. Atunci a venit negociatorul lor şi a scos din buzunar cinci monezi şi a spus că o să îmi dea câte o monedă să le dau celor cinci copii de acasă. Aşadar, ei ştiau că am cinci copii. Deşi aveam un statut special, Securitatea a deschis un dosar de informaţii. Dosarul nr. 3.673 avea numele de cod „Eduard“. 
 
De unde luaţi banii cu care mergeţi în România?
 
Scoteam banii de la bancă direct pe contul meu. La ora 8.30 mergeam să ridic banii. Erau doar bancnote de 1.000 de mărci şi pungi de câte un milion de mărci. Într-o servietă încăpeau 6,5 milioane de mărci. Aşa plecam eu la drum. La început mai număram banii, dar apoi am renunţat pentru că aveam încredere şi nici nu au existat probleme. 
 
A fost o perioadă când Ceauşescu nu dorea să îi lase să plece pe cei cu studii superioare. Cum aţi rezolvat problema?
 
La un moment dat, Ceauşescu nu mai dorea să vândă germanii care au studii superior. S-au dus negocieri dure. Iniţial era legea care spunea că toţi cei care părăsesc ţara trebuie să îşi plătească studiile. S-a ajuns acolo încât după ce o persoană şi-a plătit studiile, statul german dădea mai puţin bani pe el din bugetul alocat cumpăririi tocmai pentru că deja era achitată o sumă. În 1983 am reuşit ca niciun german să nu plătească taxele de şcolarizare conform legii 402/82. Au existat discuţii şi negocieri foarte amănunţite. Am ajuns să discutăm şi de faptul că Germania trebuia să plăteacă transportul persoanelor. Era vorba de 380 de mărci germane, pe direcţia Bucureşti-Nurnberg. 
 
Ce se întâmpla când un etnic german reuşea să fugă din România?
 
Când fugea cineva, România nu mai lăsa să plece şi familia acestuia. Nu mai aveau dreptul să plece în mod legal şi nu se putea negocia pentru ei. Aşa că Germania era obligată să îi găsească pe cei care fugeau şi să plăteacă pentru ei, practice să legalizeze plecarea lor. Degeaba au fugit, tot a trebuit să se plătească pentru ei. Mai apoi, Germania putea să plătească şi pentru familie. 

Heinz Günther Hüsch are doar cuvinte de laudă pentru şvabii bănăţeni
        
De ce a venit Helmuth Kohl în 1988, în vizită la Ceauşescu?
 
Deja NATO încerca să izoleze România, iar preşedinţii statelor democratice nu mai aveau voie să se întâlnească cu Ceauşescu. Helmut Kohl a mers totuşi în vizită pentru a negocia trei condiţii. A fost dispus să treacă peste înţelegera cu NATO, dar cu condiţia ca Germania să câştige ceva. Kohl dorea ca România să ridice cota de plecare a nemţilor la 25.000 pe an. Era nerealistă această dorinţă. Atunci era o cotă de 15.000 de persoane pe an. Eu i-am spus că se va ajunge la maxim 16.000. A doua cerinţă a fost ca în urma industrailizării şi mutării ţăranilor la oraşe, nemţii să poată rămâne în satele lor şi să nu se refrângă şi asupra lor această măsură. Iar a treia condiţie a fost ca Germania să trimită ajutor umanitar pentru etnicii germani. Spre exemplu sticle de 1 litru de ulei să ajungă în depozitele alimentarelor. Toarte acestea ar fi uşurat traiul oamenilor. Dar au fost respinse. Din păcate intenţiile noastre de a îmbunătăţii condiţiile de trai al germanilor din România nu au fost încununate de succes, au eşuat. S-au lovit de un nu categoric al conducătorilor. Ceuşeascu spunea că dacă e nevoie, el poate trimite pachete muncitorilor din Germania. Spunea că România poate trimite ajutoare pentru Germania. Nu recunoştea situaţia precară în care trăiau cetăţenii. Practic, Ceauşescu se izola singur. 
 
Cum s-a încheiat totul?
 
La un moment dat, Ceauşescu a decis să nu mai vândă niciun etnic german. Pe 4 decembrie 1989, a spus că nu mai au nevoie de bani. Nu exista nicio clauză de renunţare. Pur şi simplu au spus că nu mai pleacă nimeni din ţară şi că nu mai au nevoie de bani. În 20 decembrie 1989 ne-am interesat despre situaţia din România. Ştim că a urmat greşeala fatală făcută de Ceauşescu de a aduna lumea în piaţa din Bucureşti şi fuga cu elicopterul. Eu am rămas activ până în 1993, chiar dacă nu mai era nevoie de negocieri, pentru că între timp s-a schimbat regimul. Dar Contractul Cadru era semnat până în 1993. 
 
 

 Peste 5.000 de şvabi din Banat, vânduţi de fostul dictator Germaniei, într-o negociere secretă, s-au adunat, zilele trecute, în orşaul Ulm, landul german Baden-Württemberg FOTO Ștefan Both

Imagini din aceeasi galerie
  •  Peste 5.000 de şvabi din Banat, vânduţi de fostul dictator Germaniei, într-o negociere secretă, s-au adunat, zilele trecute, în orşaul Ulm, landul german Baden-Württemberg FOTO Ștefan Both
  • Aproximativ 230.000 de şvabi şi saşi au fost vânduţi de Nicolae Ceauşescu Germaniei, între anii 1968 şi 1989. Dintre cei vânduţi atunci de Ceauşescu, mulţi au ajuns în localitatea germană Ulm, acolo unde, la fiecare doi ani, se întâlnesc mii de şvabi bănăţeni ajunşi prin toate colţurile lumii FOTO Ștefan Botn
  • Cinci mii de suflete vândute de Ceauşescu Germaniei s-au adunat la Ulm, zilele trecute, aducând cu ei o tradiţie şi o istorie scoase cu forţa din rădăcini FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
  • Reuniunea de la Ulm a svabilor vânduți de Nicolae Ceaușescu Germaniei FOTO Ștefan Both
Distribuie imaginea
citeste totul despre: