Timişoara 2021. Campionii României la rugby fac antrenament cu public într-o piaţă, fotbaliştii de la ASU Poli joacă tenis cu piciorul cu trecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Memoriile cetăţii 2018
Memoriile cetăţii 2018

Zece instalaţii arhitecturale montate în cadrul proiectului „Memoriile cetăţii” au devenit adevărate puncte de interes pentru locuitorii zonelor care le găzduiesc, dar şi pentru trecători.

Concert rock în staţia de tramvai, teatru - în spatele staţiei de troleibuz, o bibliotecă de carte contemporană – sunt doar o parte din activităţile petrecute în aceste zile în diferite colţuri ale oraşului, în cadrul proiectului Memoriile cetăţii, iniţiat de Timişoara 2021.
 

Agitaţie mare a fost la inaugurarea instalaţiei de lumină realizată în Parcul Pădurice de artiştii Silvia Tripşa şi Alina Popa. Sute de copii şi părinţi s-au jucat şi s-au fotografiat în modul şi au contribuit la spectacolul de lumină, aprinzând peste 2.000 de gulguţe de lumină pregătite de cercetaşii de la centrul local Licos.

Unul dintre modulele cele mai atractive pentru public este cel de pe strada Mărăşeşti, acolo unde artistul Sorina Vazelina a provocat trecătorii să transforme matematica în pictură şi să dea viaţă unui mozaic care reprezintă o imagine-simbol pentru istoria Timişoarei. Pe măsură ce trecătorii vor interveni pe modul, pictura va prinde contur. 

Săptămâna continuă cu zeci de activităţi pregătite de artişti şi de asociaţiile care au adoptat module în cartiere. 

Memoriile cetăţii 2018

Campionii României la rugby, Timişoara Saracens, vor avea un antrenament cu public chiar în Piaţa Soarelui, iar fotbaliştii lui ASU Politehnica vor juca tenis cu piciorul cu trecătorii din zona Calea Lipovei. 

Cei mici vor avea parte de spectacole de teatru pentru copii, iar pentru cei mari vor exista spectacole de teatru pentru un singur spectator, teatru cu umbre chinezeşti şi teatru-improvizaţie. Spectacolele de jonglerii cu foc, concertele şi atelierele de lucru vor diversifica în aceste zile paleta de activităţi din cartiere. 

Săptămâna se va încheia cu un maraton pe două roţi, organizat împreună cu cei de la Verde pentru biciclete şi care va reprezenta şi ultima pedalare oficială din acest an. Va fi un tur care va atinge toate cele zece locuri în care sunt amplasate modulele, tur în care bicicliştii vorîntâlni şi vor interacţiona atât cu artiştii care au realizat lucrările din cartiere, cât şi cu membrii organizaţiilor care au adoptat câte un modul.

Memoriile cetăţii 2018

PROGRAMUL COMPLET AL ACTIVITĂŢILOR DIN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ:
 

18 septembrie

Toate cartierele : intervenţii ale artiştilor şi organizaţiilor pe module

11 :00 – Parcul Dacia – Jocuri de inteligenţă şi logică, cu seniorii Timişoarei

13 :00 – Piaţa Bălcescu - Concert al elevilor liceului Bartok Bela  

14 :00 – Piaţa Bălcescu - teatru pentru copii

14 :00 – Piaţa Soarelui – Campionii vin în cartierul tău ! Antrenament public - Timişoara Saracens

15 :00 - str. Mărăşeşti – Pictură pe numere

15 :00 Parcul Dacia – Seniorii urcă pe scenă

16 :00 – 20 :00 Strada Oituz – „Arhiva activă” scoate cărţile în stradă – mini-bibliotecă publică

17 :00 – 19 :00, Calea Lipovei, Atelier de steaguri şi japoneze

18:00 - str. Oituz : talk/citire în public cu sociolog

18 :00 - 21 :00 Parcul Pădurice – jocuri cercetăşeşti

18 :00 Parcul Dacia – seniorii urcă pe scenă

19 :00 - Calea Lipovei : teatru pentru un singur spectator, 20 de reprezentaţii 

19 :00 - Calea Şagului – Spectacol–improvizaţie cu Teatrul Portabil

21 :00 – strada Mărăşeşti – Teatru de umbre

19 septembrie

13:00 - Piaţa Bălcescu – Demonstraţie de lupte istorice

14:00 – 15 :00 Piaţa Soarelui - Poveşti de campion – jucatorii Timişoara Saracens, în dialog cu localnicii

16 :00 – 20 :00 Strada Oituz – „Arhiva activă” scoate cărţile în stradă – mini-bibliotecă publică

17 :00 - Piaţa Traian – Teatru pentru copii

18:00 - Piaţa Soarelui – Mini-campionii vin în cartierul tău! Antrenament echipele de mini-rugby Timisoara Saracens (U8, U10 si U12)

15:00 - str. Mărăşeşti – Pictură pe numere

18:00 - str. Oituz : talk/citire în public cu arhitect   

15:00 - str. Mărăşeşti – Pictură pe numere

19 :00 - Calea Lipovei : teatru pentru un singur spectator, 20 de reprezentaţii 

18 :00 – 21 :00 Parcul Pădurice - Ateliere de lucru împreună cu cercetaşii (origami, noduri, pictură)

21 :00 – 23 :00, Calea Lipovei – Proiecţii video cu imagini din istoria Politehnicii Timişoara

20septembrie

13:00 – 14 :00 Piaţa Soarelui - Expoziţie foto a elevilor de la Şcoala Gimnazială Nr. 30 

15:00 - str. Mărăşeşti – Pictură pe numere

16 :00 – 20 :00 Strada Oituz – „Arhiva activă” scoate cărţile în stradă – mini-bibliotecă publică

16:00 – 17 :00 Piaţa Soarelui – Oricine poate juca rugby! Sesiune de rugby touch cu părinţii elevilor şi schimb de pase cu trecătorii.  

17 :00 Parcul Dacia – seniorii urcă pe scenă

18:00 str. Oituz - Performance Lera Kelemen

19 :00, Calea Lipovei : teatru pentru un singur spectator, 20 de reprezentaţii 

21 :00 Piaţa Sinaia - Jonglerii cu foc

21 septembrie

14:00 Piaţa Sinaia - Zumba 

15:00 - str. Mărăşeşti – Pictură pe numere

16 :00 – 20 :00 Strada Oituz – „Arhiva activă” scoate cărţile în stradă – mini-bibliotecă publică

16:00 Piaţa Soarelui – Spectacolul elevilor din cartier

18:00 Strada Oituz – Lectură-spectacol, cu Teatrul Portabil

19:00 – 21:00 Parcul Lidia – Chităreală. Nu avem foc de tabără, dar avem chitare. Aşa că, hai să cântăm împreună!

19:21 - Calea Lipovei : Cafeneaua sportivă timişoreană

22 septembrie

10:00 – 14:00 Parcul Lidia - Vânătoare de comori

12:00 Piaţa Sinaia – Explozie de energie – Kangoo Jumps

16 :00 – 20 :00 Strada Oituz – „Arhiva activă” scoate cărţile în stradă – mini-bibliotecă publică

17:00 – 19:00, Calea Lipovei – Lecţia de istorie

17:00 – 19:00, Piaţa Traian – Seară Romani

18:00 , str. Mărăşeşti – Pictură pe numere

19 :00, Calea Lipovei : teatru pentru un singur spectator, 20 de reprezentaţii

23septembrie

Pentru că e ultima zi, se va organiza un circuit al tuturor celor zece cartiere. Turul se va face pe două roţi, într-un tur organizat împreună cu cei de la Verde pentru biciclete.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite