Sinistrată şi umilită de Tăriceanu acum 10 ani, o femeie a fost poreclită „Tăriceanca”. La alegerile pentru preşedinte s-a răzbunat prin vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorica Bogdanovici, o femeie din localitatea timişeană Otelec a ajuns celebră după ce, la inundaţiile din 2005, premierul de la vremea respectivă, Călin Popescu Tăriceanu, aflat în vizită la sinistraţi, a luat-o peste picior spunând că nu poate să îi facă hotel ca să o cazeze. La aproape 10 ani de la momentul respectiv, femeia şi-a refăcut viaţa, dar sătenii au botezat-o „Tăriceanca”.

În luna aprilie a anului 2005 mai multe localităţi din Timiş au fost inundate, chiar în preajma Paştelui. Mulţi localnici din satele Otelec, Foeni sau Ionel au rămas atunci fără case, iar premierul de la vremea respectivă, Călin Popescu-Tăriceanu, a venit în Banat să inspecteze zona şi să stea de vorbă cu sinistraţii.

A rămas celebră reacţia lui Tăriceanu care, aflat în localitatea Pustiniş, a fost abordat de o localnică din Otelec, iar demnitarul a dat un răspuns plin de aroganţă. La aproape 10 ani de atunci, Viorica Bogdanovici rememorează pentru www.redesteptarea.ro discuţia avută cu Tăriceanu. „A venit la Pustiniş şi i-am zis:  ‹‹Spuneţi-ne ce se va întâmpla cu noi, cu casele noastre, care e situaţia la ora actuală. Dumneavoastră de asta aţi venit, să staţi de vorbă cu noi, nu numa să vedeţi şi să plecaţi››. Atunci domnul Tăriceanu nu a zis altceva decât atât: ‹‹Ce vreţi doamnă, să vă fac hotel?››. Nu i-a cerut nimeni nimic, hotel, nici casă, nici masă, nici nimic. Noi suntem cu suntem ţărani, nu avem pregătire cum are dânsul, dar important era să stea de vorbă cu noi, să ne explice”, a declarat femeia poreclită în sat, după episodul respectiv, „Tăriceanca”.

Viorica Bogdanovici a mai declarat că după inundaţii, casa ei a fost propusă pentru demolare şi reconstrucţie cu bani de la Guvern, dar a refuzat acest lucru, păstrându-şi casa şi cerând bani doar pentru consolidare. „Am spus să ne ajute să consolidăm. Între timp a venit inundaţia nu ştiu unde şi am primit doar 5.000 de lei care au fost bani puţini pentru cât am investit în casa asta. Am scos din bancă şi am făcut cum am făcut să putem să locuim pentru că a fost dezastru. Apa a fost în casă”, a spus Viorica Bogdanovici, care s-a îmolnăvit între timp şi de cancer, suferind o intervenţie chirurgicală în urmă cu doi ani.

În privinţa alegerilor de acest an, „Tăriceanca” susţine că l-a votat pe Klaus Iohannis pentru că nu îi place de Călin Popescu Tăriceanu şi nici de Victor Ponta, care l-ar fi pus premier pe Tăriceanu în cazul în care ar fi câştigat alegerile. „Bineînţeles că eu am votat cu Iohannis. Suntem mulţumiţi că este un om mai serios şi sperăm să aducă ceva bun pentru voi tineretul. Nu îmi place nici de Ponta nici de domnul Tăriceanu pentru că sunt nişte oameni care numai vorbesc şi nu fac nimic. Aşa văd eu”, a declarat Viorica Bogdanovici, care spune că nu o deranjează numele de „Tăriceanca”, primit după episodul „Tăriceanu şi hotelul”.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite