Primele taxiuri care au circulat pe străzile Budapestei au fost fabricate la Arad FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoturismul Marta (acronimul de la Magyar Automobil Részvény Társaság Arad) a început să fie fabricat la Arad începând din 1910.

În ianuarie 1913, Consiliul Local al Budapestei l-a însărcinat pe Halternberger Samu, directorul fabricii de maşini Marta de la Arad, să se ocupe de înfiinţarea primei societăţi de taxi din capitala Ungariei. După nici şase luni, pe străzile Budapestei circulau 25 de maşini Marta, care avea şase locuri. 

Cele mai de succes maşini Marta au fost cele pentru taxi. Era un vehicul cu patru cilindri, cu 2.500 cmc şi o putere de 18 sau 22 cai. Maşina a ajuns să fie exportată în toată Europa Centrală. 

Primul preşedinte al societăţii Automobilele de Trafic al Budapestei avea să fie arădeanul Halternberger Samu. În 13 decembrie 1913, municipalitatea a terminat construcţia garajului de pe bulevardul Kerepesi, care putea adăposti 300 de maşini, acesta fiind şi sediul societăţii de taxi. 

În ianuarie 1914, circulau 175 de taxiuri Marta. Maşinile aveau 40 de staţii. Ca un aspect inedit, în februarie a intrat în funcţiune şi centrala telefonică prin care se putea comanda taxiul.

În timpul primului Război Mondial, producţia maşinilor a fost perturbată din cauza lipsei materiei prime.  

image

Sucursala firmei Westinghouse

Maşinile Marta au început să fie produse în fabrica deschisă în actualul oraş din vestul României (atunci parte din Regatul Maghiar), în anul 1910. Era o sucursală a firmei americane Westinghouse, prin intermediul subsidiarei franceze din Le Havre. Pe poartă ieşeau maşini mici, de patru cilindri, care aveau între 20 şi 40 de cai putere, pe transmisie prin cardan sau transmisie prin lanţ.

Fabrica funcţiona însă încă din 1908 şi producea motoare pentru utilaje feroviare, autobuze cu şi fără etaj, camioane de trei şi cinci tone. 

În anul 1912, fabrica este preluată de Austro Daimler – care va fabrica autoturismele la Arad tot cu numele Marta.


 

image

După începerea războiului se vor fabrica motoare de avion. După război, Aradul intră în componenţa României şi se rupe legătura cu firma mamă, Daimler. Fabrica de vehicule Marta este unită cu fabrica de vagoane Witzer, luând astfel fiinţă societatea Astra. A început producţia unui avion numit Astra Porto, din care Armata Română a comandat 25 de bucăţi. 

În anul 1926 se desfiinţează Fabrica, se demontează utilajele, se transportă la Braşov, unde se înfiinţează Intreprinderea Aeronautică Română (IAR).


Arădeanul Halternberger Samu, părintele taximetrului de la Budapesta

În acelaş timp, garajul de taxi de la Budapesta a fost deversificat şi a ajuns să producă caroserii pentru viitoarele maşini în cadrul societăţii Automobilele de Trafic al Budapestei, conduse în continuare de Halternberger Samu. Maşinile au fost fabricate sub numele de Magomobil. 

Citiţi şi:

FOTO Maşinile fabricate în vestul României: Marta, prima de pe teritorul ţării, Malaxa, cea „furată“ de sovietici, şi „Lăstunul“ visat de Ceauşescu

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite