Peste 1.500 de alergatori din 15 tari, aşteptaţi să ia startul la UVT Liberty Marathon din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UVT Liberty Marathon din 2018
UVT Liberty Marathon din 2018

Cea de-a doua ediţie a evenimentului sportiv se va desfăşura sub sloganul “Dare to run”. Se doreşte ca UVT Liberty Marathon să devină un eveniment internaţional de referinţă.

Universitatea de Vest din Timişoara organizează a doua ediţie a UVT Liberty Marathon, cu aportul a peste 200 de voluntari. Peste 1500 de alergători din 15 ţări sunt aşteptaţi să ia parte la maratonul timişorean. 

Cea de-a doua ediţie a evenimentului sportiv se va desfăşura în 2 iunie, sub sloganul “Dare to run”, şi se adresează atât alergătorilor experimentaţi, cât şi tinerilor şi copiilor aflaţi la prima experienţă de alergare în cadrul unei curse organizate. 

“Până în 2021, anul în care Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii şi, sperăm, un magnet pentru întreaga regiune, ne propunem ca UVT Liberty Marathon să devină un eveniment internaţional de referinţă pentru iubitorii de sport, iar Timişoara să fie un punct important pe harta marilor maratoane urbane din ţară, dar şi din această parte a Europei”, a spus Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest.

Traseele propuse variază, de la 2 la 42 de km, oferind câte o cursă pentru fiecare tip de alergător. 

Astfel, cea de-a doua ediţie a UVT Liberty Marathon cuprinde şi o serie de conferinţe care au invitaţi de prim plan, personalităţi active în dezvoltarea personală şi promovarea unei vieţi sănătoase. 

La prima ediţie a evenimentului, au alergat peste 1200 de persoane, din peste 11 ţări, iar premiile oferite au fost în valoare de 30.000 lei.

Mai multe informaţii privind cele patru categorii de curse - copii, cros, semimaraton şi maraton precum şi înscrieri pentru participarea la eveniment se realizează online, pe libertymarathon.uvt.ro.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite