O comună cu sate fără apă potabilă a plătit pentru montarea unei centrale termice cât ar plăti un privat chibzuit pentru a ridica o casă în roşu
0O situaţie a contractelor încheiate de o primărie comunală în ultimii ani cu o firmă de instalaţii scoate la iveală că primăria a plătit zeci de mii de lei doar pentru montarea unei centrale termice. Cu banii plătiţi de primărie pentru montarea unei singure centrale, un privat chibzuit ar ridica o casă în roşu. Toate acestea se întâmplă într-o comună în care încă sunt străzi neasfaltate şi sate fără apă potabilă.
O primărie din judeţul Timiş a plătit peste 400 de mii de lei numai pentru montarea unor centrale termice în şcolile şi căminele culturale din satele aparţinătoare. Se întâmplă în comuna Sacoşu Turcesc, cu satele aparţinătoare: Berini, Icloda, Otveşti, Sacoşu Turcesc, Stamora Română, Uliuc şi Unip. „Adevărul” a dezvăluit modul în care primăria Sacoşu Turcesc a cheltuit sute de mii de lei pentru reabilitarea unor şcoli închise din cauza numărului mic de copii, dar o situaţie a contractelor din ultimii ani arată că Primăria Comunei Sacoşu Turcesc a plătit sute de mii de lei numai pentru montarea unor centrale termice pe care tot primăria le-a cumpărat prin contracte. Astfel, în perioada iulie 2015 – iunie 2017, Primăria Sacoşu Turcesc a încheiat cu două firme care au acelaşi acţionariat nouă contracte în valoare de 431.000 de lei.
Peste 80.000 de lei, montarea unei singure centrale
Situaţia contractelor încheiate de Primăria Sacoşu Turcesc arată că în septembrie 2015, primăria a încheiat cu firma Slovak Instal un contract în valoare de 84 de mii de lei (adică peste 18.000 de euro) pentru montarea centralei termice de la şcoala din Sacoşu Turcesc. Preţul include manopera şi fitingurile necesare racordării centralei la sistemul de încălzire. Unei alte firme, Slovak Ter, care este deţinută de familia care deţine şi Slovak Instal, Primăria Sacoşu Turcesc i-a plătit 70 de mii de lei pentru montarea centralei de la Căminul Cultural din Berini şi 53.000 de lei pentru montarea centralei termice de la Şcoala din Berini. De asemenea, pentru montarea Slovak Ter a încasat pentru montarea centralelor de la căminele culturale din Icloda şi Unip suma de 60.000 de lei. Contractul pentru montarea centralei termice de la Căminul Cultural Berini arată că lucrarea, în valoare de 53 de mii de lei, a fost executată de un singur om, pontat cu 160 de ore şi plătit cu 1.129 de lei, diferenţa fiind decontată pentru materiale.
Ce spun cei implicaţi
Reprezentanţii unor firme de instalaţii contactaţi de „Adevărul” au declarat că preţurile plătite de primărie numai pentru montarea unei centrale sunt exagerat de mari, în condiţiile în care tarifele nu includ şi achiziţia centralei. „Aşă să tot lucrezi. Preţurile sunt umflate. De banii plătiţi de primărie numai pentru montarea centralei îţi cumperi şi centrala”, a declarat reprezentantul unei firme din domeniu. Un instalator consultat de „Adevărul” a declarat că lucrarea făcută de primărie cu 80.000 de lei putea fi făcută la un preţ de patru ori mai mic. Contactat pentru un punct de vedere, reprezentantul firmei Slovak Ter, Andrei Cadlet, a refuzat să spună cum a calculat preţurile, declarând că firma activitatea firmei a fost închisă. „Eu am venit cu oferă şi atât. Acum trebuie să închid telefonul pentru că sunt la permise”, a decarat reprezentantul firmei. La rândul său, primarul comunei Sacoşu Turcesc, Gabriel Koller, a declarat că „din ce ştiu eu, preţul a fost foarte bun, atât la materiale cât şi la manoperă”. „Contractele au fost verificate şi de Curtea de Conturi. Totul s-a făcut legal. Astea-s răutăţi”, declarat primarul comunei Sacoşu Turcesc.
Cheltuieli halucinante la Sacoşu Turcesc
Contractele uriaşe pentru montarea centralelor termice nu sunt singurele întâmplări dubioase de la Sacoşu Turcesc. „Adevărul” a dezvăluit că primăria a plătit peste 33.000 de euro pentru lucrări de „reparare a podeţelor” şi „amenajarea dispozitivelor pentru scurgerea şi evacuarea apelor pluviale” (şanţuri). Construite chiar în centrul satului, podeţele sunt inutile, apa neputând trece pe sub ele pentru că şanţurile la care sunt conectate sunt înfundate. De asemenea, Primăria Comunei Sacoşu Turcesc a plătit pentru reparaţii la scena căminului cultural din Berini suma de aproape 15.000 de lei. „Adevărul” a arătat într-un articol publicat în urmă cu un an cum Primăria Sacoşu Turcesc a investit sute de mii de lei în clădirile unor şcoli fără copii, din sate fără apă curentă, canal şi asfalt. Chestionat cu privire la acele lucrări, primarul ne-a scos afară din birou.