Nicu Covaci face festival de blues la Gărâna: „În zona aceasta am învăţat dansuri şi cântece germane. Aici ne-am refugiat cu Phoenix când eram fugăriţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima ediţie a festivalului Wolfblues de la Gărâna (în Munţii Banatului), pus la cale de Nicu Covaci, se va defăşura vineri şi sâmbătă (29-30 iulie).

Nicu Covaci, legendarul muzician de la Phoenix, a pus pe picioare un festival de blues în satul cărăşean Gărâna, locul devenit cunoscut pentru cele 20 de ediţii ale festivalului de jazz. Prima ediţie a Wolfblues, care se desfăşoară în Piana Lupului (unde se ţine şi jazz-ul), va avea loc vineri şi sâmbătă (29-30 iulie). 

Lumea s-a obişnuit să vină la Gărâna, pentru jazz. Să mă ierte Dumnezeul, dar cred că unu la sută din public înţelege jazzul, mă gândeam la o muzică mai uşor de digerat şi de înţeles, cum este bluesul. Ar trebuie să vină mai multă lume, să se bucure, să cânte cu noi. Bluesul este atât de simplu încât ar trebuie să fie păe gustul fiecăruia. Am zis, hai să încercăm. Trebuie doar să spargem gheaţa. Sper să fie şi vremea cu noi, pentru că zilele trecute a plouat din greu pe aici”, a declarat Nicu Covaci.

Muzicianul are amintiri plăcute legate de această zonă a Semenicului încă din copilărie, când elev fiind la şcoala germană, obişnuia să facă vizite în satele locuite de pemi.

În fiecare vacanţă mergeam la Franzdorf (n.r. Văliug), lângă Gărâna. Acolo am învăţat dansuri germane, cântece germane şi aşa mai departe. Zona o cunosc. Când ne-am retras cu Phoenixul, pentru că eram fugăriţi, ne-am refugiat la Văliug, la Crivaia, am stat şi am lucrat. Atunci făceam şi scufundări în lac. La Semenic am fost să schiez o singură dată. Prima şi ultima dată în viaţa mea. Sunt scafandru, am făcut box, jujitsu, înot, dar schiul nu mi-a plăcut. Este o zonă splendidă, toate locurile şi pensiunile sunt ocupate, nu e loc. Jumătate din oameni sunt străni, sunt norvegieni, germani, polonezi, cehi. Foarte interesant”, a mai spus Covaci.

image


Poiana Lupului în timpul festivalului de jazz
 

Nicu Covaci, pe scenă cu Dan Andrei Aldea


Una din surprizele festivalului Wolfblues este proiectul muzical dintre Nicu Covaci şi Dan Andrei Aldea, fostul lider al trupei Sfinx, în anii ’70, emigrat şi el în Germania la începutul anilor ‘80.  

Eram în Oradea, cântam într-un loc, iar cineva îmi spune că Aldea e în public. I-am spus să-l aducă aici. L-am invitat pe scenă, dar el a refuzat. A spus că el în România şi-a propus să nu mai cânte. Am insistat şi până la urmă a acceptat, dar m-a intrebat ce să cânte. I-am zis, blues. I-am pus o chitară în mână şi l-am pus pe scenă. Şi-a dat drumul, Doamne, cum cântă omul acesta. Am coborât în public şi l-am aplaudat. Atunci mi s-a pus pata, am zis că pe băiatul acesta trebuie să-l mai iau. Sincer, de aici a plecat ideea unui festival de blues”, a explicat Nicu Covaci. 

image

Nicu Covaci şi Dan Andrei Aldea FOTO wolfblues.ro
 

Concertul va avea loc sâmbătă, iar alături de Covaci şi Aldea, pe scenă se vor mai afla basistul polonez Dzidek Marcinkiewicz şi toboşarul Flavius Hosu.

Cinci trupe în două zile

Cele două zile ale festivalului au fost împărţite astfel încât să urce pe seară câte cinci formaţii. Vineri, începând cu ora 19.00, vor concerta Blues’n’roll, Rareş Totu’s Midnight Sun feat. Dean Bowman (România-SUA), Adi Bărar Blues Band, Stepan Project Blues Foundation, Blues Company feat. The Fab BC Horns & The Soul Sistaz (Germania) & A.G. Weinberger.

Sâmbătă, în Poiana Lupului, vor concerta Road Band, The Roses (Bulgaria), Vali „SirBlues” Răcilă,  Florin Ochescu Blues Project feat. Silvia Dumitrescu, Nicu Covaci & Dan Andrei Aldea.
 

Preţul biletelor la faţa locului costă 90 de lei pe zi şi 150 de lei, abonament, pe ambele zile.

Citiţi şi:

Se pregăteşte unul din cele mai frumoase evenimente din România. 20 de ani de jazz în satul pemilor din Munţii Banatului

Festivalul Gărâna Jazz 2016, ca la 20 de ani: cinci zile de maraton muzical în Munţii Semenic

Patru dintre cele mai aclamate trupe internaţionale ajung la Gărâna Jazz Festival, ediţia cu numărul XX


FOTO Pemii, strămoşii „imperiului“ de la Gărâna. „Dacă voiam ca nemţii din clasă să nu ne înţeleagă, vorbeam pemeşte“

FOTO Bijutierul care a adus jazzul la Gărâna: „Prima ediţie, de acum 18 ani, a fost o cântare între prieteni”


Gărâna, fermecătoarea capitală culturală din Munţii Banatului

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite